Tţac-pac-abrambac
O raţă într-un copac
Priveşte spre nemărginitele zări roşii, albastre şi violet
Ca un falnic far din Alexandria risipit în clepsidra unui nazist
Care aşteaptă să treacă timpul
Până la finalul războiului
Să iasă la pensie
Şi să plece în Madagascar
Să dea la peşte
Şi să mănânce fructe
Neafectate de modificările genetice
Care transformă oamenii în monştri şi monştrii în personaje de basm.
Explicaţia acestor versuri proprii, pline de profunzime, o voi publica într-un material viitor. Aceasta, evident, după ce mă voi lămuri eu însămi ce am vrut să spun.
