Se răsucesc morţii în pământ şi nu îşi găsesc liniştea

Zilele astea ne amintim, mai mult simbolic şi declarativ, de începuturile Revoluţiei din Decembrie 1989. Sângele scurs pe caldarâm, în urmă cu două decenii, e încă acolo, deşi noi nu îl mai vedem. Glasurile celor care au ieşit în stradă cerând moartea dictatorului se aud mereu, ca nişte şoapte, nevrând să se stingă şi incapabile să fie reduse vreodată la tăcere.

Tăcerea şi întunericul au cuprins, însă, România, chiar în momentul în care străztile erau câmpuri de luptă. Clasa politică apărută ca de nicăieri atunci, în decembrie 1989, a redus la tăcere vinovaţii fără vină care au crezut, în momente dramatice, să sacrificiul şi buna credinţă vor face viaţa mai bună. Că s-a terminat cu generaţiile de sacrificiu, că măcar copiii lor vor avea o soartă mai bună.

S-au înşelat. La două decenii de atunci, asistăm la cea mai mare batjocorire adusă poporului român de un grup de politicieni – oameni de afaceri, infractori, securişti – care pun bazele unei noi dictaturi.

Mă întreb dacă sângele românilor nevinovaţi, care s-au sacrificat în decembrie 89, va fi vreodată răzbunat. Şi dacă da, de cine. Şi cum.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *