„Paraschivo, tu faci pă nasoala şi pleci!”

Liderul PNL, Crin Antonescu, trăieşte clipe de mare tristeţe. Un idealist, care toată viaţa a mers pe drumul drept, după ce aflase la şcoală că detectivul român neomologat internaţional Vitoria Lipan a reuşit să dea de urma ucigaşilor soţului său, a fost pus, astăzi, în faţa durităţii vieţii.

Semnale că viaţa-i o târfă avusese el mai demult, când înfiera cu mânie proletară regimul Băsescu, dar nu se aştepta ca aliaţii să fie şulfe cu un tip cu suflet pur şi privire tulburică precum a sa. Ei bine, premierul patriei, Victor Ponta, l-a făcut să rămână cu privirea în gol şi cu degetele butonând, deoarece a decis să nu îi răspundă la telefon. ca

Astăzi, soarta i-a mai dat un şut, fix în dos. Nu am garanţii că acest şut este, vorba aia, „un pas înainte”. Fostul premier al patriei, Călin Popescu Tăriceanu l-a sunat pe bietul Antonescu şi i-a spus că apelul este făcut din biroul lui Ponta. Simţindu-se mai rău decât Victor Slav când a aflat că soţia Bianca a fost la Paris cu Cristea, Antonescu suspină. Domnul Tăriceanu m-a sunat din biroul domnului Ponta, spunându-mi că este în biroul domnului Ponta. Situaţia a fost una atât de stingheritoare încât l-am rugat, i-am spus că dacă vrem să discutăm o putem face direct, nu din biroul domnului Ponta. O asemenea situaţie de jenă nu am parcurs de 24 de ani de când fac politică”, a dezvăluit Crin Antonescu.

mlCa o Hilary Clinton masculin, dar fără tăria de caracter a personajului original, Antonescu a avut un şoc auzind vocea lui Lewinsky Tăriceanu. Picioarele I s-au înmuiat, orgoliul a scăzut dramatic şi a început să se facă preş. “L-am rugat, i-am spus că, dacă vrem să discutăm, o putem face direct, nu din biroul domnului Ponta”.pt

Un sfat pentru Antonescu, ca de la suflet la suflet: sa fie demn, ce dreaqu’!

One thought on “„Paraschivo, tu faci pă nasoala şi pleci!”

  1. Prin anii 50, cum deschidea cineva fereastra la Moscova, imediat strănutau unii la București. Cine vrea să înțeleagă dece i-a prins strechea pe ”copiii teribili ai politichiei românești” să se uite bine dacă nu cumva a fost uitată deschisă fereastra sau vreo ușă pe la Washington sau Bruxelles!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *