Preşedintele e vulnerabil. Pasă la liberali

Ieşirile media tot mai dese ale preşedintelui României, Traian Băsescu, trădează o anumită vulnerabilitate. Deocamdată nu ştiu despre ce anume este vorba, dar manifestările sale, precum şi virulentele atacuri la adresa premierului trădează existenţa unei fisuri.antonescu

PNL a ieşit deocamdată din raza de acţiune a fumigenelor prezidenţiale. Este timpul să îşi regândească strategia. Acţiunile politice ale liderului liberal, Crin Antonescu, puerile şi dâmboviţene, nu îi vor aduce popularitatea. Dacă vrea să câştige şi să îşi reconfigureze poziţia în partid, Antonescu trebuie să joace rolul lui Băsescu de pe vremea PD-ului. Să îi alimenteze visurile de mărire şi putere ale primului om în stat, să joace rolul individului care face cultul personalităţii marelui conducător. Să devină un sforar pentru ca, în final, să taie aţele şubrezite. Şi atunci victoria sa îi va aduce un capital de popularitate uriaş.

Întrebarea este: are destulă forţă Antonescu să facă asta? Şi, mai important: de ce dracu’ dau eu sfaturi geniale gratuit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *