Copile, Ministerul Educației te vrea prost. #vremmanualecorecte

O imbecilitate cât Casa Poporului a rămas nesancționată. Victime-sute de mii de elevi.

Georgiana Arsene

Am aflat cu tristețe groază că manualul de geografie de clasa a șasea, deja tipărit, pare conceput de femeia de serviciu, nicidecum de profesori universitari. Greșeli grosolane, batjocură și dispreț al oficialilor din Ministerul Educației față de elevi, profesori și părinți.

Nu e de mirare, vorbim despre un ministru care a preferat să comunice prin intermediul -scuzați repetiția- comunicatelor de presă. Când a deschis gura, mai bine nu o făcea.

Problema este acum una gravă. Mai are școala românească, la ora actuală, credibilitate? Mai putem cere elevilor să dea dovadă de rigurozitate și seriozitate, când școlarilor li se impun manuale proaste, greșite, dar de pe urma căruia autorii au câștigat bani buni?

Dar ministrul merge pe principiul „câinii latră, caravana trece”.

Nimeni nu e sancționat, banii publici curg, elevilor li se aruncă oficial niște flegme peste față și se merge mai departe. Până când, nu se știe, iar eu nu mai am puterea să sper că voi vedea o schimbare în bine în sistemul de învățământ în această viață.

4 thoughts on “Copile, Ministerul Educației te vrea prost. #vremmanualecorecte

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *