Există vreo legătură între școlile vizitate de Anisie și locul de proveniență al noului secretar de stat în MEC?

Ministrul Educației și Cercetării a vizitat, marți, mai multe unități de învățământ din județul Ialomița. Coincidențe interesante.

Georgiana Arsene

Vizita de lucru a Monicăi Anisie în județul Ialomița a stârnit nenumărate discuții, despre care o să vă povestesc într-un articol viitor. Adevărul este că azi am atât de multe să vă spun, încât mi-a fost greu să încep cu o temă anume.

Ei bine, întâmplarea face ca fostul inspector școlar general în județul Ialomița, Luminița Barcari, să fie numită de premierul Ludovic Orban secretar de stat la Ministerul Educației.

Barcari este vicepreședinte al PNL Ialomița și se va ocupa de învățământul preuniversitar, adică fix de categoria vizitată marți de Monica Anisie. Desigur, apartenența politică nu are nici o relevanță, am scris doar așa, că poate erați curioși din ce partid face parte noul secretar de stat de la Educație. Și să stați liniștiți că nu e cu ciuma roșie. Este posibil ca imaginea să conţină: 18 persoane, persoane zâmbind, mulţime şi în aer liber

Sursa foto: Facebook 

Oare cât de surpriză a fost, așadar, vizita Monicăi Anisie în comuna ialomițeană Axintele? Știa demnitarul ce va găsi acolo sau a fost o pură întâmplare prezența sa pe meleaguri ialomițene, fix în județul de unde este, Barcari, noul secretar de stat?

De ce Anisie nu a ales alt județ în afară de Ialomița și de ce, până astăzi, 16 ianuarie 2020, nu a mai vizitat nici un alt județ? Sunt întrebări care apar și care trebuie puse, dar, mai ales, care trebuie să primească un răspuns, pentru că, altfel, se pot face foarte multe speculații și imaginea ministrului ar avea de suferit.

Pentru că este incalificabil ca însuși ministrul Educației și Cercetării să țipe la un cadru didactic de față cu elevii acesteia și, mai ales, în fața unei țări întregi1 Ce exemplu dă domnia sa?

P.S. În MEC lucrează și Anca Lazăr, pe post de secretar general, prietenă a Monicăi Anisie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *