Iosefina Pascal: ”Cel mai mult mă deranjează indiferența lui Klaus Iohannis la problemele românilor simpli”

Una dintre cele mai cunoscute internaute din România a vorbit, pentru În prima linie, despre politică, dar și despre amenințările pe care le primește ca urmare a opiniilor politice și sociale lansate în spațiul public.

Georgiana Arsene: Cine este Iosefina Pascal?

Iosefina Pascal: Sunt, în primul rând, o studentă la limbi străine, pasionată de psihologia criminală, criminalistică și neurocriminologie. Am scris foarte multe eseuri pe teme politice, psihologice și filosofice, încă din liceu, acestea fiind premiate la nivel național și internațional. A, jucat jocuri video la nivel profesional timp de 7 ani, după care am trecut la ”next level” și mi-am făcut costume din jocuri video, filme și benzi desenate. Acum sunt aici, cu voi, în lupta împotriva celor care vor să distrugă însăși fibra morală și națională a românilor. Sunt o susținătoare a principiilor conservatoare. Am fost întotdeauna o persoană care și-a pus multe întrebări cu privire la modul în care merg lucrurile în politică, dar și la modul în care mintea umană este capabilă de atrocități. Am aflat că acestea merg, câteodată, mână în mână.

 

Georgiana Arsene: Ești o prezență activă în mediul online și în cel real, participi la proteste, scrii pe blog… De unde ai această energie?

Iosefina Pascal: Fiind o persoană care nu suportă nedreptatea, cenzura și dubla măsură, mi-a fost ușor să-mi găsesc motivația de a lupta, pe toate fronturile, împotriva acestor trei lucruri care reprezintă o amenințare directă la democrație. După cum spuneam, scriu pe aceste teme încă de mică, am făcut-o mereu pe Facebook, iar acum o fac pe propriul meu site de știri și analiză politică.

Georgiana Arsene: În spațiul online a apărut ideea că tu, de fapt, scrii pentru că ești plătită să o faci. Este adevărat?

Iosefina Pascal: Scriu ca să pot trăi, ca să nu refulez în viața mea privată. Scriu ca să schimb ceva, fie și o opinie, dacă nu ceva măreț. Lumea uită că cel mai mare și eficient ”network” de propagare a ideilor este ”de la om la om”. De aceea susțin și invit orice cetățean sau politician să-și susțină public proiectele, acțiunile sau ideile care pot contribui la dezvoltarea României, în interesul românilor. Deci nu, nu sunt plătită ca să scriu, scriu ceea ce gândesc, am făcut-o dintotdeauna și oamenii care doresc să-și promoveze proiectele sau business-ul, pe platforma mea, sunt bineveniți să o facă.

Georgiana Arsene: Cum vede tânăra Iosefina Pascal acest Guvern? Dar pe președintele Klaus Iohannis?

Iosefina Pascal: Am spus într-un articol publicat pe Facebook și preluat de mai multe publicații că cel mai mult mă deranjează indiferența lui Klaus Iohannis cu privire la problemele românilor simpli. Vedeți doar cum a adresat cazul Smicală și cazul fetelor dispărute la Caracal: printr-un răspuns sec, lipsit de empatie, dat prin intermediul consilierilor. Dispreț total. Este posibil ca imaginea să conţină: 9 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liber

Sursa foto: Facebook

Georgiana Arsene: Guvernul Orban s-a remarcat prin faptul că el conduce România prin OUG. Unde sunt acum tinerii ”frumoși și liberi” care protestau și de ce nu reacționează nimeni? Ne mulțumim să fim conduși fără să fim consultați?

Iosefina Pascal: În cazul PNL, mă deranjează, în special, impostura. Acest partid nu are absolut nici o legătură cu doctrina liberală, cu atât mai puțin cu cea conservatoare. Este un partid neo-marxist care promovează marxismul cultural, folosindu-se de comunitatea LGBT, dar și de minorități, în scop politic. Apropo de impostură, câți investitori a adus acest așa-zis ”partid de dreapta”? Pentru că, până acum, tot ce au făcut este să finanțeze, discreționar, business-uri private din bani publici. Am participat la foarte multe mitinguri, după ce am cântărit și analizat bine situația și cauza pentru care am ieșit să protestez. Nu este cazul celor care au ieșit de la OUG 13 încoace. Nu mă așteptam să iasă acum, pentru că, practic, ar recunoaște că au fost manipulați atunci și mințiți de actualii guvernanți, ceea ce este foarte greu de acceptat și asumat. Mă bucur, însă, că de la 10 august, a scăzut drastic prezența lor în stradă, asta înseamnă că au început să-și pună întrebări, să observe lucruri, să nu mai iasă la prima strigare a unui impostor.

Majoritatea nu este formată din oameni rău intenționați, din contră, este formată din oameni bine intenționați care vor o schimbare reală, doar că s-au trezit aruncați pe post de carne de tun într-un război care nu este al lor.

Georgiana Arsene: Dorești să te implici în viața politică?

Iosefina Pascal: Consider că poți conta în politică atunci când ai acumulat suficientă experiență de viață și doar când ești un om cu adevărat liber. Nu poți intra în politică ”de foame”, nu poți intra în politică dacă nu te-ai lovit de greutățile cu care se confruntă oamenii simpli zi de zi. Nu trebuie să intri în politică dacă nu au un set de valori bine definit și dacă ai impresia că deții adevărul absolut, pentru că puterea corupe absolut. Eu nu consider că am ajuns acolo, de aceea mă rezum la consilierea politicienilor pe probleme de PR, comunicare și de imagine publică.

Georgiana Arsene: Dacă mâine ar avea loc alegeri și ar trebui să optezi între Traian Băsescu și Klaus Iohannis, pe cine ai vota și de ce?

Iosefina Pascal: Sincer, nu aș putea alege, dar nici nu susțin neprezentarea la vor. Probabil că, în contextul actual, l-aș vota pe Băsescu. Pentru simplul motiv că este exponentul unui sistem care a fost deja descoperit, astfel am lupta cu toate armele pe masă. În cazul lui Iohannis, ne luptăm ”în orb”. Omul acesta, din punct de vedere psihologic, este imprevizibil, nu ascultă de absolut nimeni, nu face politică ”românească”, ci germană, având consilieri care, pe bani foarte mulți, exploatează însăși Constituția României pentru a-i oferi puterea absolută lui Klaus Iohannis.

Georgiana Arsene: De ce sunt politicienii români atât de obedienți față de ambasadorul SUA la București?

Iosefina Pascal: Nu cred că obediența lor se rezumă doar la cea vis-a-vis de Ambasadorul Zuckerman. Pentru ei, obediența este o stare de fapt. Politicienii noștri, promovați în funcții pe criteriul obedienței, își urmăresc propriile interese, nu pe cele ale României. De asta sunt și șantajabili, pentru că și-au jucat coloana vertebrală la ruleta rusească și-au pierdut.

Georgiana Arsene: Avem nevoie de relații bune cu Rusia? De ce?

Iosefina Pascal: Putin, ca și Trump, este un lider apreciat la nivel mondial, pentru ceea ce face pentru țara sa. Relațiile noastre cu Rusia sau cu oricine trebuie, în primul rând, să nu fie una de vasalitate. Asta înseamnă că avem nevoie de lideri, de negociatori, de oameni cu viziune politică, de oameni care să știe să se folosească de avantajul nostru geostrategic în folosul țării noastre, nu în folosul altor țări, care nu investesc în dezvoltarea industriei de apărare a țării.

Nu poți sta la masă nici cu Putin, nici cu business man-ul Trump și să te întorci cu o șapcă acasă. Nu poți progresa, din punct de vedere economic, dacă nu redeschidem ”Drumul Mătăsii” deci, implicit, trebuie să putem vorbi ca de la egal la egal și cu reprezentanții Rusiei.

Georgiana Arsene: De când ești o persoană publică, ai primit amenințări sau ai simțit că sunt oameni care vor să îți pună pumnul în gură? Cum ai reacționat?

Iosefina Pascal: Am parte de amenințări în fiecare zi din momentul în care am făcut apel la rațiune și cumpătare în noaptea cu OUG 13. De la prieteni apropiați, colegi, străini și până la purtătorii de cuvânt ai unor băieți din sistem. Am fost filată, urmărită, dar nu mă intimidează, pentru că mi-am asumat riscul, atât ei cât și părinții mei. Și nici nu am nimic de ascuns.

Practica aceasta, însă, este una periculoasă și demnă de regimuri totalitare. Am continuat să scriu, conștientizând că sunt pe drumul cel bun, cu cât deranjul este mai mare.

Georgiana Arsene: Mâine se organizează o plimbare în Piața Victoriei, pentru că nu s-a dat autorizația de protest. Cum poate fi interpretat acest refuz? Cine se teme și de ce?

Iosefina Pascal: Ca să ne înțelegem, aici vorbim de un acord tacit și de o complicitate între cei care încearcă să blocheze mișcările de stradă și autoritățile care dau aceste autorizații. Nu am fost singurii care nu am primit autorizație, tot ceea ce reprezintă mișcări naționaliste a fost interzis. Și țin să îi anunț, pe această cale, pe cei care nu ne-au dat autorizația că, indiferent cât le fac pe plac celor de la #rezist, nu vor fi votați de ei. Măcar atât ar fi trebuit să învețe din experința cu Dragnea.

Georgiana Arsene: Cum vezi tu viitorul României în următorul an? Vom auzi zăngănit de cătușe?

Iosefina Pascal: Anul acesta, sunt destul de sigură că vor și alegeri parlamentare la termen, deci, până la toamnă vom avea o criză guvernamentală fără precedent. Efectele asupra țării și a bunăstării românilor vor fi ireversibile. Previzionez că vom avea o ”mare captură” la Direcția Națională Anticorupție, pentru a deturna atenția de la problemele reale, dar și pentru a justifica subjugarea justiției în mâna lui Klaus Iohannis. Se vorbește că ar fi Raed Arafat. Pe alte canale se vorbește despre înscenarea unui Euromaidan în România. Cert este că fără rețeta ”emoție colectivă”, PNL-ul este ca și înfrânt la termen.

Puteți citi articolele Iosefinei aici  .

De asemenea, o puteți urmări pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *