Horoscop: sunt toți Săgetătorii la fel? Dar Peștii, Vărsătorii, Leii etc?

Una din obiecţiile curente opuse interpretării astrologice este cea legată de oamenii care au acelaşi horoscop. Răspunsul este că o aceeaşi temă poate să corespundă mai multor inşi, născuţi simultan. Ea prezintă un „conteiner“ care se va pune într-o relaţie cu diversele „conţinuturi“, similare prin structura lor, dar diferind prin tăria şi valoarea unor componente, ce nu-s indicate de temă.

D. G. G. 

Structura singulară stabilită de interpretul astrolog lasă câmp liber eredităţii, educaţiei, mediului, felului în care nativul îşi va utiliza libertatea etc. Nu există o „reţetă“ de sinteză, aşa după cum nu există „părţi“ ale temei. Rolul interpretului astrolog e esenţial, buna lui formaţie trebuind să-l ajute în a structura integral temele astrale.

Pe de altă parte, trebuie conştientizat că în astrologie nu există semnificaţii existenţiale, având valoare generală. Aici apar limitele astrologiei, dar, totodată, meritul şi valoarea ei.
Este total greşit să se opereze cu ce va indica o temă pe plan existenţial, pornind de la faptul că în alt caz, o configuraţie identică a avut anumite corespondenţe pe acest plan.
Existenţa fiind de domeniul multiplicităţii, astrologul se va găsi întotdeauna în faţa unui caz nou (chiar atunci când mai mulţi subiecţi au aceeaşi temă).

El va putea aprecia numai ce problemă va pune subiecţilor structura temei lor comune, fără însă a se putea pronunţa asupra felului în care va fi rezolvată pentru fiecare caz în parte.
Dacă e să rămână în limitele onestităţii, astrologul trebuie să se resemneze la a recunoaşte că totul se reduce la structura tematică a subiectului.

Iese din discuţie situaţia în care, privind o hartă a cerului natal, interpretului astrolog i se declanşează o facultate paranormală premonitorie datorită căreia prognoza sa devine o prezicere. În acest caz, tema de naştere devine doar un suport pentru „a ghici“ viitorul. Această capacitate vizionară nu mai are nevoie de nici un fel de analiză, de interpretare, de pronosticare etc. Ea este un dar şi atunci intrăm, pur şi simplu, în alt domeniu – al divinaţiei, ceea ce e cu totul altceva decât astrologia, care se bazează pe o metodică raţională şi foarte multă trudă a minţii.
Fără să fie psihiatru, astrologul poate oferi o explicaţie psihologică a individului, înlăturând aspectul mantic, care face astrologia atât de îndoielnicå.

Virtutea cardinală trebuie să rămână prudenţa.

Toate aceste considerente arată cât de generale rămân prognozele făcute în publicaţii, admiţând că ele sunt totuşi rodul unor eforturi laborioase de a extrage nişte tendinţe comune tuturor nativilor dintr-o zodie. Aceasta pentru că asemenea evaluări ar trebui raportate o serie de „elemente de analiză“, cum ar fi poziţiile planetelor lente comune tuturor în raport cu Soarele natal al celor aparţinând unei anumite zodii, semnificaţiile caselor solare pe care le reprezintă zodiile tranzitate de acestea etc.

O asemenea tratare temeinică diferă însă foarte mult, comparativ cu fleacurile şi banalităţile care apar prin presă sau la Tv, la rubrica horoscop. Imagini pentru horoscope

Din punct de vedere teoretic însă, pentru cine vrea să înţeleagă pe ce se întemeiază astrologia, demonstrarea erorii aşaziselor influenţe astrale este esenţială, dovedind precaritatea neoastrologiei. Din păcate, unii cercetători de merit, care au fundamentat astrologia modernă, ordonând căutările haotice, simpliste şi empirice, au rămas, desigur, graţie prejudecăţilor epocii, tributari acestei viziuni eronate că influenţele astrale l-ar determina pe nativ, când în realitate, doar îl exprimă.
Astrologia veritabilă, ca ştiinţă tradiţională, s-a pierdut la sfârşitul evului mediu. După câteva secole de eclipsă, când ultimii reprezentanţi ai adevăratei astrologii au dispărut, o dată cu ei stingându-se orice urmă de transmisie, neoastrologia a reînviat ca o firavă bastardă, în Anglia, la sfârşitul sec. al XVIII-lea.

În cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, ea s-a răspândit şi în Franţa, la sfârşitul secolului apărând chiar câţiva iluştri teoreticieni. În Germania, a pătruns abia în sec. al XX-lea,  dezvoltându-se, în special, în perioada interbelicå. Dacă în Anglia ea n-a avut decât o înfăţişare modestă datorită empirismului şi exploatării practice la nivelul uzului public vulgar, primele tentative de fundamentare teoretică s-au făcut în Franţa. Rămăşiţele tradiţionale au fost recuperate şi integrate într-un sistem coerent.

Contribuţia germană e nesemnificativă în acest sens, ea reducându-se doar la un practicism îngust şi având meritul unor ameliorări de ordin tehnic, unor diversificări metodologice sau al unor oarecare tentative de sistematizare.

Fundamentarea teoretică a astrologiei moderne a fost însă ameninţată de două direcţii opuse, dar la fel de nocive: tendinţa ocultistă şi cea raţionalist-pozitivistă.

Recurgându-se la compromisuri total nepotrivite cu fondul tradiţional al astrologiei, fondatorii neoastrologiei, tributari prejudecăţilor „ştiinţifice“, dorind s-o omologheze cu orice preţ, invingând scepticismul oficial academic, au făcut concesii tuturor modelor scientiste. Tentaţia asta n-a încetat nici aståzi: astrologia modernă va cocheta cu toate noţiunile „vedetă“, ajunse la modă, doar, doar va fi recunoscutå printre ştiinţele oficiale care oricât se pretind de „exacte“, nu sunt decât conjecturale. Or, ştiinţele moderne sunt, de fapt, nişte pseudoştiinţe, reprezentând ansambluri de cunoştinţe inferioare, la nivelul cel mai jos al realităţii, ignorând orice principiu ce ar putea să le asigure un loc legitim în diversele ordine ale cunoaşterii integrale.

Abuzul de statistică, consecinţă a tendinţei de a reduce totul la cantitativ, nevoia de simplificare, relativismul experimental, pierderea oricărei comunicări cu adevărul transcendent sunt câteva caracteristici care condamnă iremediabil cunoaşterea modernă la a fi o ştiinţa vană şi amăgitoare, care vine de nicăieri şi care duce niciunde.

Simpla constatare a unui fapt particular, prin experimentare, nu dovedeşte decât existenţa acelui fapt ca atare. Ea poate ilustra, cu titlu de exemplu, o teorie, dar nu poate nicicum s-o dovedească. Faptele nu sunt interesante prin ele însele; ele n-au sens decât atunci când simbolizeazå realităţi de ordin superior. Astăzi trăim însă o adevărată manie a factologiei!…
Precum medicina, astrologia trebuie să fie deopotrivă şi o ştiinţă, şi o artă.
A şti presupune o cunoaştere raţională, în limitele gândirii discursive, spre deosebire de cunoașterea vulgară empirică, ce doar constată, dar nu explică.

Arta presupune exercitarea unei facultăţi intuitive, care nu e reductibilå la reguli raționale, ea depinzând de inspiraţie. Arta presupune însă o tehnică a ei, adică, un meşteşug. Tehnica artei constă în aplicarea anumitor reguli sau proceduri speciale. De aceea, spre deosebire de arta ca atare, este pătrunsă de rațional, presupunând o ucenicie.

Ştiinţă-artă sau artă-ştiinţă, astrologia are nevoie de un demers metodologic: atât ştiinţa astrologiei, cât şi tehnica artei astrologice presupun căutarea unei metode de lucru. Baza teoretică a astrologiei există, iar arta depinde de înzestrarea interpretului. Ceea ce e necesar în prezent este stabilirea unei metodologii astrologice coerente.

 

 

 

 

2 thoughts on “Horoscop: sunt toți Săgetătorii la fel? Dar Peștii, Vărsătorii, Leii etc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *