Redeschiderea saloanelor de mani-pedi sau cum se compromite un președinte

Redeschiderea saloanelor de mani-pedi sau cum se compromite un președinte

Cine are interes ca președintele Klaus Iohannis să se descalifice și, mai ales, de ce?

Astăzi, președintele României a ieșit și ne-a spulberat speranțele că vom zburda liberi după 15 mai. Ne-a liniștit, însă, declarând că se redeschid saloanele de înfrumusețare. Aici e problema.

Georgiana Arsene

Nu putem să ne vedem mai mult de 3 persoane în aer liber și putem face sport individual – cu bicicleta. Eu nu am bicicletă, nu știu să merg cu bicicleta, așa că adio sport individual. Poate să ies să merg pe jos.

”Saloanele de coafură, frizeriile se vor redeschide! La fel și cabinetele stomatologice din 15 mai. Și muzeele”, a zis Klaus Iohannis.

”Rămâne restricția că sunt interzise întâlnirile cu mai mult de trei persoane. Se aplică și când mergem să facem mișcare în aer liber”, a mai spus președintele.

În schimb, îmi plăcea să merg la saloanele de înfrumusețare. Așa că acum nu pot să nu mă întreb cum se va face distanțarea ”soceală” acolo, aia de 1,5 metri, în condițiile în care saloanele nu sunt mari ca niște săli de bal?

Cum se va păstra distanța regulamentară la mani? La pedi? La epilat? La pensat? La coafor?

Președintele a vorbit ca unul care nu are habar cum arată un salon de înfrumusețare.

Iohannis ar trebui să discute serios cu consilierii săi, pentru că este inadmisibil să facă asemenea afirmații.

Mai rău, această măsură este una populistă. Cei care se ocupă de comunicarea lui Iohannis au adunat de pe Facebook – în definitiv, Iohannis este președintele ales cu ajutorul Faceboouk-ului – dorințe ale internauților, iar cea referitoare la redeschiderea saloanelor de înfrumusețare e una dintre ele. Benignă, în aparență.

Președintele ar trebui să deschidă mai bine ochii și să gândească singur înainte de a gira tot ce i se dă de transmis.

Această măsură îl dezavantajează pe Iohannis, deoarece duce la contradicții flagrante la nivel de detaliu.

Cine are interes ca Iohannis să se decredibilizeze îna cest fel, într-o perioadă de criză așa cum este cea pe care România o traversează la momentul de față? Rămâne o întrebare la care cei avizați trebuie să răspundă urgent, pentru a evita un boom al îmbolnăvirilor, dar și o criză politică de amploare.

Atașez, mai jos, câteva imagini din saloanele de înfrumusețare. Imaginile le-am luat de pe Google.

One thought on “Redeschiderea saloanelor de mani-pedi sau cum se compromite un președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *