Localizarea terestră (I). Casele și semnificația lor

Localizarea terestră (I). Casele și semnificația lor

În astrologie, interpretarea temei natale se întemeiază pe raporturile dintre planete şi pe poziţiile lor proiectate în două registre de referinţă: cel ceresc ‒ zodiacul şi cel terestru ‒ domificaţia, adică, sistemul Caselor. Starea terestră e definită de relația ternarului planetă-zodiac-aspect (diferența unghiulară dintre pozițiile a două planete).

D. G. G.

Dacă zodiacul, aşa cum am arătat, este o împărţire în 12 sectoare egale a orbitei terestre (ecliptica), luând ca origine punctul vernal γ (rezultat din intersecţia cercului eclipticei cu cel equatorial, care e cuprins într-un plan oblic, datorită înclinării axei de rotaţie a Pământului, faţă de planul orbital), domificaţia reprezintă o împărţire tot în 12 sectoare egale sau inegale, dar începând de la AS (Ascendent). Acesta e punctul geometric rezultat din intersecţia  planului eclipticii cu cel al orizontului, adică, planul tangent la sfera terestră în locul unde are loc naşterea. (De aceea, în calculele astrologice, intervin coordonatele geografice ale locului naşterii – latitudinea şi longitudinea).

Riguros vorbind, din punct de vedere cosmografic, lucrurile sunt puţin mai complicate: de fapt, e vorba de un plan paralel cu cel tangent la suprafaţa Pământului, dus prin centrul Pământului. (La proporţiile astrologice, la scara dimensiunilor cercului eclipticii, cei 6370 Km, cât are raza sferei pământeşti, sunt derizorii…) Apoi, trebuie precizat că cele două plane – cel orbital şi cel paralel cu planul orizontului – se intersectează după o dreaptă care, la rândul ei, taie cercul orbitei terestre – ecliptica – în două puncte opuse, AS şi DS. Cum AS este legat deci, de poziţia planului orizontului, respectiv, orizontal, el depinde de mişcarea diurnă de rotaţie a Pământului. De aceea, AS parcurge 360o, adică, tot cercul zodiacal, într-o singură zi (24 de ore). Rezultă deci, că toată domificaţia, care are originea în AS, se roteşte odată cu el, în funcţie de ora din zi. Poziţia Caselor, inclusiv a AS, ca şi a planetelor sau a altor puncte geometrice, se raportează la zodiac, care este sistemul de referinţă fundamental al astrologiei. Pornind de la punctul vernal γ, respectiv, de la 0o Berbec, toate poziţiile se măsoară în grade pe cercul zodiacal, identic cu ecliptica (orbita Pământului în jurul Soarelui). Valorile respective sunt longitudini geocentrice, deoarece în astrologie, se consideră reală mişcarea aparentă a Soarelui în jurul Pământului, care este considerat în centrul cercului zodiacal. Chiar Copernic, părintele concepţiei heliocentrice, care prezintă situaţia reală a sistemului solar, recurgea la vechiul sistem geocentric, de pe vremea lui Ptolemeu, atunci când întocmea horoscoape.

Prezenţa unei planete în semnele zodiacale este general valabilă ca efect, pentru toţi nativii din momentul respectiv. Efectul planetei în Case este însă individual, depinzând de locul unde se află evenimentul (naştere sau transit). Casa indică felul în care planeta îşi va exercita „influenţa“ în semnul zodiacal respectiv. Dacă prezenţa planetei în semnele zodiacale arată cum exprimă ea principiul lor, prezenţa în Case arată cum acest principiu se va exprima în conjunctura realmente întâlnită.

Domificaţia (de la domus = casă, lăcaş) înseamnă tocmai operaţia de împărţire a eclipticii în 12 sectoare (Case), pornind de la AS, a cărui poziţie depinde de ora de naştere. Punctele care marchează această împărţire a cercului sunt vârfurile Caselor, denumite şi cuspide (de la cuspis = vârf, cuspido = a ascuţi cu vârf şi, în sens figurat, pisc, culminaţie). Cuspida unei Case este gradul (de longitudine geocentrică) în care Casa respectivă îşi concentrează maximul de putere. De aceea, sistemele care consideră Casele începând de la cuspidă sunt eronate. Din păcate, recomandarea atribuită lui Ptolemeu, considerând vârful Casei activ doar 5o  înainte şi vreo 25o după, s-a impus cu autoritate. În realitate, „influenţa“ vârfului (cuspidei) Casei  se exercită în egală măsură, cam 15o, de-o parte şi de alta a sa.

Semnificaţiile domificaţiei sunt următoarele, pentru fiecare casă:

– I (AS) ‒ lumea eului; personalitatea concretă; înfăţişarea exterioară; determinarea, efortul intim, pentru sine. Punctul de plecare iniţial. Principiul caracterului, ca atare;

– II ‒ mijloacele de existenţă; situaţia financiară – banii; averea, bunurile câştigate prin activitatea liber aleasă;

– III ‒ afinităţile intelectuale elementare; tendinţele concrete ale minţii; simţul practic; mijloacele de expresie ale gândirii: limbajul, scrisul, stilul, experimentul ştiinţific; studiile. Mişcarea (deplasările curente de „du-te, vino“), contactele, raporturile cu mediul, cu apropiaţii. Mediul social înconjurător, aflat în proximitate, pe un plan de egalitate – de aceea, fraţii şi surorile; extensiv, atitudinea rudelor;

– IV (FC)  – ambianţa domestică, căminul, domiciliul personal sau familial („acasă“), reşedinţa. Părinţii, raporturile cu cei din trecut, cu ascendenţa, cu antecesorii; ataşamentul faţă de trecut. Originea, ereditatea, atavismul. Tatăl – ca principiu patern. Sfârşitul de viaţă, finitudinea lucrurilor.

– V – tot ce ţine de a fi „în lume“, prin alţii, datorită altora. Poftele, instinctul sexual, expansiunea libido-ului: – sublimarea (activitatea compensatoare – creaţia artistică ) sau – înfrânarea. Lumea creaţiei şi rezultatele ei: operele, copiii etc. Extensiv, desfătările, căutarea plăcerii, sărbătorile, jocurile, speculaţiile;

– VI – servitutea impusă, lumea muncii; situaţia umilă, constrângerile. Colaboratorii subalterni, servitorii; extensiv, animalele domestice. Sănătatea, grijile pentru ea, bolile, tratamentele etc. Domeniul raţional, activitatea analitică, munca de rutină;

– VII (DS) – împlinirea prin complementaritate, prin echilibru. Tuitatea. Ceilalţi, contactul cu semenii; viaţa publică. Uniunea cu celălalt  –  căsătoria sau asocierea, asociaţii, parteneriatul. Totodată, sfârşitul asocierilor: rupturi, divorţuri, procese. Duşmanii publici.

– VIII – principiul morţii, al sfârşitului pentru a renaşte în altă condiţie. Deci, pe lângă moarte, renaşterea, transformările, regenerările. Moartea înţeleasă ca sfârşitul a ceva şi începutul a altceva. Devenirea regeneratoare, sexualitatea; extensiv, moştenirile, bunurile nedatorate efortului personal;

– IX – afinităţile intelectuale superioare; elevaţia spiritului. Lumea interiorităţii. Cuceririle superioare, aspiraţiile înalte; învăţătura profundă; elanurile spiritului    gândirea abstractă, filosofia, religiile  –  şi ale trupului  –  sportul, vânătoarea, călătoriile lungi;

– X (MC) – punctul culminant al destinului; împlinirea, realizarea socială, felul de a se impune în lumea exterioară; afirmarea publică, succesul, cariera, profesia, ascensiunea ierarhică. Reputaţia; onorurile. Mama, rela¡ia cu ea, atavismul matern;

– XI – domeniul afinităţilor. Prietenii, nevoia de amiciţie, afinităţile elective. Protecţia, ajutorul. Proiectele, speranţele;

– XII – încercările, suferinţele, necazurile; durerile conştiinţei. Reîntoarcerea către sine, în căutarea unui remediu final. Eşecurile, retragerea, izolarea (recluziune,asceză monastică, închisoare, spitalizare). Exilul. Bolile cronice. Activităţile tainice. Duşmăniile secrete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *