Cum citim corect horoscopul

Cum citim corect horoscopul

Localizarea terestră (XIII)

În afară de aceste sisteme clasice de domificaţie mai există şi altele moderne, pe care mă rezum doar să le enumăr:  metoda raţional universală (Morin de Villefranche, sec.al XVII-lea), metoda „anglo-saxonă“, metoda André Boudineau (1937), sistemul biorar („şcoala de la Hamburg“), domificaţia armonică Bazşenov, metoda zodiacală (Albert Négre, 1950), domificaţia graduală Colin Evans, metoda dr. Walter A. Koch (1960), metoda Nelson Page şi Vendel Polich (1963, în Argentina), metoda zenital orizontală, sistemul punctului est etc. etc.

D. G. G.

După cum se vede, în afară de metoda antică modus aequalis, toate celelalte sisteme sunt cu Case inegale. Domificaţia egală e considerată doar o simplificare comodă, în timp ce sistemul Placidus e cel mai apreciat, cu toate că nu există o justificare teoretică.

Toate sistemele savante sunt rodul imaginaţiei, fără a se întemeia pe date tradiţionale sigure. În plus, ele consideră Zm drept MC, eroare asupra căreia voi reveni  mai târziu.

Știinţele materiei – după primele semne ale raţionalismului – au început să prevaleze, încă din sec. al XIII-lea,. Studiul lumii materiale, cu rigoare ştiinţifică, dezvoltarea matematicii (o ştiinţă a cantităţii) au mărginit  cercetările şi descoperirile exclusiv la explicarea fenomenelor fizico-chimice din mediul înconjurător material, adică, la tot ce era accesibil simţurilor omeneşti. Latura spirituală a existenţei a fost neglijată, iar tradiţia astrologică – tratată cu scepticism. Printr-un edict din 1666, Colbert a interzis învăţarea astrologiei la noua Academie de Ştiinţe din Paris, precum şi practicarea astrologiei de către savanţii profesori.

Supusă ofensivei pustiitoare a raţionalismului, astrologia a încercat să facă faţă, intitulându-se „judiciară“ sau „raţională“. În dorinţa ei de a părea cât mai ştiinţifică, astrologia a fost desfigurată de matematizarea excesivă care și-a găsit un câmp larg în complicarea geometrică și trigonometrică a domificației. Intenţia era ca astrologia să ia aparenţa ştiinţelor materiei, care deveniseră singurele garante ale legitimităţii.

Campanus imaginează o sferă locală analoagă cu aceea a astronomilor. Pentru împărţirea ei în Case, a renunţat la cercul eclipticii cu zodiacul solar, în favoarea unui cerc imaginar, pe care-l împărţea în sectoare egale de 30o. Prin proiecţia pe ecliptică, rezultau Case inegale.

Regiomontanus a recurs la calculele dificile necesare proiecţiei pe ecliptică, împărțirii în 12 sectoare a cercului equatorial, Casele devenind evident, tot inegale.

Placidus şi predecesorii săi au complicat lucrurile printr-o construcţie mentală şi mai ingenioasă, introducând însă o dimensiune temporală în domificaţie, care până atunci rămăsese în cadrul unei viziuni spaţiale tridimensionale. Influenţa sistemului a fost durabilă, chiar dacă se încălca un principiu de bază al astrologiei – orientarea planului orizontului în raport cu universul cosmic. Totul depindea de unghiul de incidenţă pe acest plan al orizontului. Din spaţiul tridimensional se trece într-unul bidimensional, totul proiectându-se pe cercul eclipticii, respectiv, cel zodiacal, reprezentat pe hârtia de lucru. Configuraţia astrală se desenează pe cercul zodiacal, care reprezintă împărţirea eclipticii în 12 sectoare egale, devenind sistemul fundamental de referinţă. Domificaţia este strâns legată de planul orizontului şi împreună cu acesta are o dublă mişcare în spaţiu, datorată rotaţiei Pământului în jurul propriei axe şi revoluţiei sale anuale în jurul Soarelui. Cum horoscopul sau, mai bine zis, cerul de naştere (tema astrală) este o imagine în care Pământul e imobilizat, iar sistemul Caselor rămâne într-o poziţie fixă în raport cu zodiacul, planul orizontului este atunci staţionar. De asemenea, imaginea respectivă fixează totodată, poziţia planetelor în raport cu zodiacul şi cu Casele. Dintre acestea, cele mai importante sunt acelea situate în cele patru unghiuri ale temei – Casele angulare. „Influenţele“ planetare sunt întărite de angularitate, de o parte şi de alta a celor două axe, adică, în tot intervalul Caselor angulare, care formează patru fascicule de receptivitate crescută a „influxului“ planetar. În spaţiul dintre ele, se rânduiesc Casele succedente şi cele cadente, alcătuind ansamblul complet al domificaţiei. În mijlocul lor sunt cele 4 kentra, cum erau numiţi, în antichitate, pivoţii geniturii – AS, DS şi MC, FC.

Casele egale, rezultate din aplicarea metodei antice, modus aequalis, sunt cele mai conforme cu spiritul adevăratei astrologii tradiţionale. Casele inegale sunt rezultatul evoluţiei mentalităţii în sensul preeminenţei ştiinţelor materiei, introducându-se şi în astrologie suflul modern al raţionalismului, limitativ şi reducţionist.

Diviziunile egale ale altor diverse „mari cercuri“ fiind transpuse pe ecliptică, printr-un procedeu special convenţional, rezultă Case inegale, adică, o domificaţie deformată. Sistemele „savante“ diferă între ele în funcţie de alegerea cercului care va servi drept bază de plecare şi în funcţie de modul de proiecţie pe ecliptică.

Este evident că înclinarea axei polare de rotaţie a Pământului, faţă de planul său orbital – ecliptica, disociază mişcarea terestră de cercul zodiacal.

Privind zodiacul „din faţă“, respectiv, în lungul axei eclipticii, domificaţia se vede egală. Privind zodiacul „dintr-o parte“ (oblic), respectiv, în lungul axei polare, vederea e deformată, datorită unui efect de perspectivă. Or, domificaţia trebuie transpusă pe o suprafaţă plană – zodiacul – fără nici un fel de deformări. Locul naşterii e centrul zodiacului şi, în consecinţă, al temei astrale (al horoscopului).

Domificaţia operează repartizarea tuturor elementelor cosmice folosite în astrologie, în raport cu sistemul fix şi imuabil al celor 12 Case. De aceea, recomand utilizarea sistemului Caselor egale, pentru întocmirea temelor natale. Una din modalităţile grafice este cea figurată mai jos.

Placidus şi precursorii lui introduc factorul timp în construcţia temei, ceea ce reprezintă o veritabilă erezie astrologică. De asemenea, împărţirea traiectoriilor aparente ale aştrilor în arce diurne şi nocturne este o convenţie, iar imposibilitatea de a fi utilizată metoda pentru regiunile circumpolare reprezintă un inconvenient major. Cu toate astea, timp de trei secole sistemul placidian a predominat. Marele public se lasă impresionat de această reputaţie nemeritată şi utilizează orbeşte Tabelele de Case, fără să ştie ce abstracţiuni geometrice extravagante prezidează. Toată lumea le crede indispensabile, iar adevărul lor – indiscutabil.

Abia în secolul al XX-lea, se remarcă o tendinţă de revenire la domificaţia egală. Este meritul unui mare practician, astrologul german Johann Vehlow (autor al unui tratat astrologic în 6 vol., apărut în 1929-30), de a fi repus în valoare sistemul antic, oferind şi suportul teoretic necesar pentru a convinge.

François-Xavier Kieffer, câştigat de demonstraţia şi rezultatele lui Vehlow, lansează ideea în Franţa, publicând în 1947, o carte intitulată Adevărul asupra domificaţiei (La verité sur la domification). (Marele Henri Selva, care în 1917, tratase într-o întreagă carte problema domificaţiei, n-a acordat pentru modus aequalis, decât o jumtate de pagină…)

După premiera lui Kieffer, ideea şi-a făcut loc greu  în astrologia franceză: abia în 1984, apare o lucrare a lui Yves Christien, dedicată Caselor egale, iar în 1991, Maurice Nouvel publică volumul Adevărata domificație în astrologie, o veritabilă pledoarie în favoarea sistemului antic. Dom Néroman şi Max Duval înclină către sistemul Campanus, iar Henri Gouchon – pentru Regiomontanus. Restul astrologilor francezi sunt pentru Placidus.

Maurice Nouvel a efectuat o serie de cercetări statistice. A analizat, de pildă, 221 de înalte personaje din istorie şi a verificat în care din sisteme au Casa X mai ocupată (sectorul prin excelenţă al ascensiunii sociale). Rezultatele au dovedit că sistemul Caselor egale, în care MC este cuspida Casei X, răspunde cel mai bine condiţiei de ocupaţie a Casei X. În celelalte sisteme, Casa X, începând de la Zm, se situeazå de o parte sau de alta a axei MC-FC.

De asemenea, acelaşi autor a examinat reprezentările „curbelor orare“ ale lui Michel Gauquelin şi a constatat un decalaj în raport cu domificaţia Placidus, datorită faptului că în acest sistem Casa începe de la cuspida ei. În reprezentarea horoscopului cu Case egale, în care cuspida e în mijlocul Casei, frecvenţa maximă a planetelor ar corespunde cu poziţia angulară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *