Timișoara, 17 dec.1989. Ceaușescu ordonă foc. Gen. Ion Coman: ”Organizăm ce-ați ordonat dvs. Se trage deja”


Soția unui martir: ”Copilul a ieșit cu mânuțele ridicate”

Timișoara, 17 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu le cere ofițerilor să acționeze în situație de luptă. Generalul Ion Coman îi dă asigurări că ordinul este deja îndeplinit, iar Armata trage în oameni.

Georgiana Arsene

În cadrul teleconferinței din data de 17 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu întreabă dacă ofițerii sunt în sală.

Generalul Ion Coman, șeful Secției Militare a CC al PCR: ”Vă raportez, tovarășe Ceaușescu. Coman la aparat: Nu sunt în sală, sunt la divizie și organizăm ce-ați ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja

Nicolae Ceaușescu: ”Vă rog, transmiteți-le ordinul meu: Acționează în situație de luptă! Activitatea fiecăruia o judecăm ca atare! Și într-o oră trebuie restabilită complet liniștea în Timișoara! S-a înțeles?

Generalul Ion Coman: ”Vă raportez, tovarășe Ceaușescu, încă o dată: Am ordonat să se tragă. Foc!

S-a tras fără somație, ca în situații ”de luptă”.

Martorii acelor zile își amintesc ce s-a întâmplat în 17 decembrie 1989.

Ștefan Iordănescu, participant la Revoluția de la Timișoara, spune că a văzut că nu mai erau ”puștii ăia din 16 și in 17 la prânz”, ci erau niște militari ”ceva mai împliniți”, cu vârsta de peste 30 de ani.

Un alt participant la Revoluția de la Timișoara, Hanus Sandu, a declarat, pentru serialul ”1989 Decembrie roșu”,episodul 4, că în jurul Catedralei era un cordon ”noi ziceam de armată, că noi am văzut haine militare”.

”Unii care-i conduceau n-aveau nici un fel de grade. Existau așa, un fel de haine din astea mai ponosite, mai rupte, mai… Nu se putea identifica ce, că nici nu știau dacă-i soldat sau ce e…”, a explicat Hanus Sandu.

Nu păreau militari în termen. Și, de asemenea… Se bucurau când trăgeau înspre parc, încolo… Adică trăgeau cu bucurie… Le vedeam fața. Ne uitam, practic, de la 10 metri, de la 15 metri ne uitam la ei. Ei nu ne vedeau pe noi, că noi eram în întuneric. Dar noi îi vedeam pe stradă, că pe stradă era puțină lumină. Trăgeau cu bucurie”, a subliniat Iordănescu, pentur serialul menționat.

Regimul comunist a dovedit din nou că nu are Dumnezeu. Din cauza ordinului clar al lui Nicolae Ceaușescu se trage inclusiv pe treptele Catedralei.

M-am îngrozit de ce li s-a întâmplat, adică în sensul că am văzut că, pur și simplu, erau secerați de gloanțe. Alte mărturii, ale altor colegi, spuneau că ei au încercat să se refugieze în Catedrală. Și Catedrala era închisă”, a explicat Hanus Sandu.

Nici copiii nu au scăpat. Unii dintre ei și-au văzut părinții ușiși.

Este și cazul băiatului Verginiei Jugănaru, soție de erou martir, al cărui copil a împiedicat, prin gestul său, ca trupul neînsuflețit al tatălui să fie luat de Armată și trimis la crematoriul ”Cenușa” din București.

Mărturia sa cutremurătoare se regăsește y în spisodul 4 al serialului TVR ”1989 Decembrie roșu”.

Verginia Jugănaru spune că, de pe geamul de la baie, copiii își vedeau tatăl protestând.

”Atunci s-a întâmplat. A fost împușcat. Se spune că creierii lui au fost pe trotuar… (…) Comandant era maiorul Paul, de la Lugoj, de la Unitatea 1140 sau ceva de genul. Paul Vasile, da… (…)”, a explicat Jugănaru.

Când tatăl a fost împușcat, copiii l-au văzut. Am sărit de pe vană și băiatul a ieșit afară… Toată lumea striga: ”Ați omorât tatăl a doi copii, criminalilor! Atunci copilul a ieșit afară cu mânuțele ridicate și l-au văzut vecinii, l-au luat pe soțul meu și l-au pus după un gard viu, un gard înalt”, a mai spus Jugănaru.

Trupul neînsuflețit a fost spălat de o vecină și pus pe o masă. Din data de 17 decembrie, până în data de 19 decembrie 1989, femeia a umblat peste tot să obțină certificatul de deces al soțului.

Din păcate, nimeni nu a vrut să îi elibereze actul, cu toate că bărbatul era mort. O asistentă îi spune că demersul său este inutil pentru că auzise că toți sunt aruncați în gropi comune sau arși.

Revoluția Română din decembrie 1989 Uncategorized

Georgiana Arsene Vezi tot →

Sunt omul in care Yin si Yang sunt cand prieteni, cand dusmani. Oscilez intre a scrie despre politica, oameni comuni, oameni creativi, frumosi sau urati, controversati, despre ceaiuri, carti, evenimente si viata. Uneori, pun bucati mari din suflat pe care le imbrac in fantezie. Pentru ca nu imi plac oamenii sobri si cei care ma considera o ciudata. Iar blogul meu se adreseaza celor care au curajul sa fie ei insisi.

1 comentariu Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: