Revoluția din’89 la Sighet. Martor ocular: ”Col. Medruţ a fost obligat să se aşeze în genunchi şi să rostească „Tatăl nostru”

Revoluția din’89 la Sighet. Martor ocular: ”Col. Medruţ a fost obligat să se aşeze în genunchi şi să rostească „Tatăl nostru”

Profesorul NIcolae Iuga a scris, în primăvara anului 1990, un text despre eveimentele din decembrie 1989 de la Sighet ”când memoria faptelor era încă proaspătă, la cererea regretatului prieten Radu G. Ţeposu, director pe atunci al revistei „Cuvântul” şi publicat în volumul Securitatea, Cezarul şi sfoara de câlţi a lui Elie Wiesel, Ed. Limes, Cluj, 2012, p. 81-91”.

Georgiana Arsene

Profesorul Nicolae Iuga povestește despre dezinformările care au cirrculat la Sighet începând cu 22 decembrie 1989, dar notează și întrebările care s-au ridicat atunci și la care nu a găsit răspunsuri.

Oamenii erau efectiv ”bombardați” cu informații, menite să fie trimiși pe piste false. Cine se ascundea în spatele acestor acțiuni și care era scopul?

La puţin timp după aflarea ştirii despre fuga lui Ceauşescu, în faţa vitrinei de la Librăria “Luceafărul”, situată tot în perimetrul central, a apărut un tip necunoscut care, înarmat cu o rangă şi părând să ştie exact ce are de făcut, vroia sa spargă vitrina, deşi “operele” lui Ceauşescu nu mai erau expuse de câteva zile. Vitrina librăriei în care erau de obicei expuse cărţile cu coperţi roşii semnate cu numele lui Nicolae Ceauşescu, era în curs de „rearanjare” pentru că, cu câteva nopţi mai-nainte, respectiva vitrină fusese mânjită pe din afară cu excremente. Mai mulţi cetăţeni au reuşit să-l oprească pe individul cu ranga, iar mai apoi în oraş n-a mai fost spartă nici o vitrină. Eu am încercat să vorbesc la staţia de radio-am­plificare a oraşului, mi-am adus aminte că înainte cu vreo câteva zile aceasta transmitea discursurile oficiale şi muzică „patriotică”. Şeful Oficiului poştal, a refuzat să-mi arate unde se află staţia, a pretins că nu deţine cheia şi a în­cercat să-mi împiedice accesul. Am desco­perit încăperea cu ajutorul altcuiva, al unui fost elev care lucra la Telefoane, am forţat lacătul prin lovire cu ciocanul, dar cînd am intrat am constatat cu surprindere că microfoanele şi aparatele erau de­montate şi mutate de acolo. Pe jos era plin de benzi magnetice desfăcute şi încâlcite. Cine a demon­tat staţia chiar atunci şi din dispoziţia cui?

Un alt episod s-a consumat la sediul co­mun al Miliţiei şi Securităţii. Aici s-a de­plasat scandând:  “La Miliţie !” un grup relativ mare de oameni, vreo 7-800, deosebit de agitaţi. Nu au escaladat gardul imediat, la început au vociferat doar şi au strigat din stradă, însă riscul unei răfuieli era destul de ma­re. În vecinătatea acestor sedii se află Li­ceul „Dragoş Vodă”. De la un geam de la eajul I al aceste clădiri li s-a vorbit am­belor tabere, cu staţia de amplificare a Liceului. Miliţienilor li s-a cerut să nu opună rezistenţă, să predea cheile de la armament unui grup de civili constituit ad-hoc şi să dea dovezi de bună credinţă, să iasă în stradă şi să manifesteze împreună cu poporul împotriva lui Ceauşescu. Li se garanta că nu li se va întâmpla nimic. De asemenea, manifestanţilor li s-a cerut să nu se dedea la agresiuni împotriva mi­liţienilor şi securiştilor,  deoarece aceia dintre ei care sînt eventual vinovaţi de posibile abuzuri vor fi judecaţi şi Justiţia trebuie să fie aceea care să facă dreptate. S-a făcut, repetat, apel la sentimentele creştineşti şi a fost invocată sărbătoarea Crăciunului care se apropia. La sosirea armatei, miliţie­nii şi securiştii au putut să iasă fără riscuri în stradă şi să meargă cu coloana manifestanţilor spre centru. În frunte se afla, condus de braţ, comandantul Securită­ţi. A fost singurul care a trebuit să încaseze în mod discret câţiva ghionţi, pentru a fi determinat să strige: „Jos Ceauşescu!”, “Trăiască libertatea!”. Ceilalţi au strigat, după toate aparenţele, din convingere. În centru, în faţa Catedralei, col. Medruţ a fost obligat să se aşeze în genunchi şi să rostească „Tatăl nostru”.

În acele împrejurări, s-a zvonit că ar  lipsi doi ofiţeri de Securitate (în prezent nu mai sunt în viață nici unul dintre ei), se zicea că sunt cu arma­mentul asupra lor. Se puneau întrebări precum: unde sunt aceştia? Au întârziat întâmplător sau sunt în misiune? În ce misiune? În realitate, cei doi erau la acea oră bine mersi în cazarmă, în custodia Armatei. Absenţa acestora de la apel a avut o anumită importanţă, întrucât numele lor au fost utilizate des şi eficient în procesul de dezinformare şi diversiune din zilele care au urmat, a scris Nicolae Iuga în articolul „Revoluția” din decembrie ’89 de la Sighet și diversiunile de atunci – văzute de un martor ocular.

        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *