Profesori, cât mai suportați bătaia de joc? Anisie, cerință absurdă

Profesori, cât mai suportați bătaia de joc? Anisie, cerință absurdă

Ministrul Educației și Cercetării și-a făcut obiceiul să iasă la tv și să dea indicații dascălilor. Că nu sunt realizabile cerințele ei, asta nu o interesează…

Georgiana Arsene

Profesorii trebuie să realizeze cursurile de pregătire chiar și pentru un singur elev, dacă un singur elev va alege să vină la școală, spune ministrul Educației.

Însă, tot același profesori trebuie ”să facă și pregătire online cu elevii care stau acasă”, potrivit Monicăi Anisie.

Problema este clar una de logică: un om nu poate fi concomitent în două locuri. Evident, pregătirea pe care o poate face cu un singur elev, chiar dacă e transmisă live pe Zoom, nu ajută cu prea mult alți elevi, care au alte necunoscute.

Anisie își demonstrează incompetența. E dur ceea ce spun, dar este real. A făcut praf examenele naționale și, acum, bulversează total cadrele didactice și elevii.

Din păcate, profesorii își merită soarta, pentru că stau umili și acceptă orice vine de la minister. Se dau peste cap să rezolve cele mai aberante solicitări ale unor vremelnici aflași la cârma Educației.

One thought on “Profesori, cât mai suportați bătaia de joc? Anisie, cerință absurdă

  1. Atâta vreme cât vom accepta ineptiile autointitulatilor”Dumnezei” , va trebui să ne acceptăm soarta. În momentul în care vom invata sa nu mai fim obedienți, când vom avea demnitatea de a ne impune punctul de vedere, de abia atunci, putem considera că suntem capabili să schimbăm ceva…Dar oare cati dintre noi au acest curaj? Sau poate este vorba despre demnitatea,pe care am pierdut-o undeva pe drum??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *