Politolog: ”Pe 22 decembrie și în zilele următoare am văzut cum oamenii mor pentru că nu mai suportau viața reglementată de un milion de sacrificii mărunte, ordonate de stat ca să ”ne fie bine””

Politolog: ”Pe 22 decembrie și în zilele următoare am văzut cum oamenii mor pentru că nu mai suportau viața reglementată de un milion de sacrificii mărunte, ordonate de stat ca să ”ne fie bine””

Cunoscutul politolog Bogdan Duca spune, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că nu își putea închipui că dictatură ”în care Ceaușescu ne cerea credința, libertatea și demnitatea personală pentru ca România să devină o mare putere economică și militară a lumii, va fi înlocuită cu o dictatură în care ni se va cere credința, libertatea și demnitatea personală ca să fim feriți de …o tuse”.

”Aveam exact 9 ani, 6 luni și 2 zile pe 22 decembrie 1989.
Până atunci trăisem într-o Românie uniformă și în uniformă. Copil fiind asociez comunismul cu uniformele acelea școlărești oribile, cu numărul matricol, cu cravata de pionier (tot un soi de mască, dar purtată ca un juvăț la gât), cu ideea de sacrificiu (curent puțin, apă caldă la ocazii, frig în casă, mâncare pe cartelă) pentru un scop nobil.
În revista pionierilor, la care eram abonat, citeam articole despre cum e o datorie civică să nu țin becul aprins mai mult decât e necesar la veioză, să sacrific timpul de învățare pentru a ajuta țăranii cooperatiști la strânsul recoltei (nu am prins, din fericire), să depun eforturi voluntare de strângere de hârtie (aveam cotă), sticlă (iar cotă) și ….păpădie, pentru o viață care va fi, cândva, dar guvernul nu ne spunea când, mai bună.

Pe 22 decembrie și în zilele următoare am văzut cum oamenii mor nu pentru că ar fi crezut că ideologia marxist-leninistă era greșită, ci pentru că nu mai suportau viața reglementată de un milion de sacrificii mărunte, ordonate de stat ca să ”ne fie bine”.

De la 10 ani am învățat că pentru credință, libertate, demnitate, se luptă și se moare.
Am aflat că a ceda credința, libertatea și demnitatea de frica morții este un gest de lașitate.

Îmi puteam închipui, citind despre eroi, că voi trăi momentul în care credința, libertatea și demnitatea vor fi cedate de frica ….unei viroze?
Că dictatura aia din care s-a ieșit prin sânge, dictatură în care Ceaușescu ne cerea credința, libertatea și demnitatea personală pentru ca România să devină o mare putere economică și militară a lumii, va fi înlocuită cu o dictatură în care ni se va cere credința, libertatea și demnitatea personală ca să fim feriți de …o tuse?
Că mă voi întoarce la uniformizare socială? Că voi vedea rinoceri pe stradă, mândri că ”salvează„ sănătatea publică, mergând cu măști la bot, mănuși pe copite și gata să își plece capul pentru a li se lua temperatura?

Nu. Nu îmi puteam închipui.
Însă ce știu e că omul preferă să moară decât să își piardă credința, libertatea și demnitatea. Dar că oamenii sunt mai puțini decât lumea…..”, a scris Bogdan Duca.

Aveam exact 9 ani, 6 luni și 2 zile pe 22 decembrie 1989. Până atunci trăisem într-o Românie uniformă și în uniformă….

Publicată de Bogdan Alexandru Duca pe Joi, 28 mai 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *