Soarele, Luna, Soarele negru, Luna neagră şi Nodurile lunare formează infrastructura personalităţii

Soarele, Luna, Soarele negru, Luna neagră şi Nodurile lunare formează infrastructura personalităţii

În schema horoscopică, Pământul este în centrul figurii. Coordonatele planetelor sunt geocentrice. AS, MC, Casele dau orientarea locală  a cerului. Planetele se situează concomitent în semne zodiacale şi în Case.

D. G. G.

În astrologie, Soarele şi Luna sunt luminarii, iar restul de 8 sunt planete propriu-zise. Se mai utilizează şi unele planete ipotetice care ar completa ansamblul planetar astrologic. E vorba de o planetă intramercuriană – Vulcan, care s-ar roti pe o orbită mai apropiată de Soare, motiv pentru care observarea e împiedicată de intensitatea strălucirii solare, iar la extrema opusă, de o planetă transplutoniană – Proserpina sau Cora. (În mai 1958, astrologul Robert Ambelain a descris o planetă ipotetică, pe care a numit-o Koré. Pornind de la datele sale, Max Duval şi Jean-Marc Font au întocmit tabele cu pozițiile noii planete. Ciclul ei de revoluție este de 375 de ani, iar distanţa faţă de Soare, de 8 miliarde Km. Anticiparea astrologică a fost confirmată în mai 1972, când astronomul Joseph Brady, din California, a descoperit, prin calcul, noua planetă dincolo de Pluton şi a denumit-o provizoriu „Planeta X“. În august 1975, astronomii sovietici din Leningrad au confirmat existenţa ei. Robert Ambelain mai descrisese încă o planetă transplutoniană, Electra, situată mai la exterior, la cca. 15 miliarde Km.)

Soare Luna    Mercur   Venus  Marte            Iupiter         Saturn
 Uranus               Neptun             Pluton             Proserpina/Cor

În mod curent, în practica astrologică, se vorbeşte global despre planete, inclusiv despre Soare şi Lună, deşi acestea formează cuplul distinct al luminariilor, având o poziţie privilegiată în horoscop. Mai mult, se ajunge så se vorbească de nişte puncte geometrice ca despre nişte planete:

Soarele negru – celălalt focar al eclipticii, care are o mişcare foarte lentă în zodiac;

Luna neagră (Lilith) – celălalt focar al orbitei lunare;

nodurile lunare, Ascendentul şi Descendentul sau Pars Fortuna (Partea Norocului), despre care vom vorbi ulterior.


Terra   Soarele negru   Lilith                    Nodurile lunare

Nodurile sunt punctele de intersecţie ale planului orbital lunar cu cel al eclipticii (cel prin care planeta iese deasupra planului eclipticii e nordic sau boreal, cel prin care intră dedesubt e sudic sau austral). Orbitele planetelor, cu excepţia celei plutoniene, au înclinaţii mici faţă de ecliptică. Nodurile lunare (orbita Lunii înclină cu 50’ faţă de ecliptică) au o importanţă specială, fiind puncte constitutive ale horoscopului: cel ascendent (nordic) e numit şi Capul Dragonului, iar cel descendent (sudic) – Coada Dragonului.

Se consideră că Soarele, Luna, Soarele negru, Luna neagră şi Nodurile lunare formează infrastructura personalităţii, conţinând elementele stabile ale individualităţii. Iar celelalte 8 planete propriu-zise reprezintă funcţiile personalităţii, elementele mobile ale eului.

Revenind la raporturile cu zodiacul, Tradiţia a asimilat o planetă cu un semn. Astfel, fiecărui semn zodiacal i s-a atribuit o planetă guvernoare sau fiecărei planete i s-a alocat un domiciliu zodiacal. Până în secolul al XVIII-lea, în astrologie se lucra  cu 2 luminarii – Soarele şi Luna – şi cu 5 planete. Luna nu era decât un reflex al Soarelui care conţinea virtualmente cele 6 planete cu calităţile respective, aşa cum lumina albå conţine cele 6 culori. În afară de luminarii, toate planetele aveau câte un domiciliu diurn şi unul nocturn. Jacob Boehme în Cele 7 forţe ale Naturii constată dispoziţia remarcabilă a planetelor guvernoare pornind în ambele sensuri, în ordinea depărtării de Soare.

Descoperirea planetelor trans-saturniene a complicat lucrurile, creând discuţii asupra domiciliilor. Noile planete au fost considerate „octave superioare“ ale planetelor existente şi, atunci, li s-au atribuit domiciliile nocturne, valorile transcendente având mai multe afinităţi cu calitatea nocturnă. În realitate, jocul interferenţelor planetare nu împiedică o fuziune într-o sinteză proprie fiecărui horoscop în parte.

Robert Ambelain propune o altă repartiţie a guvernărilor, atribuind consecvent noilor planete numai domiciliile nocturne.

Totuşi, repartiţia cea mai acceptată şi curent folosită este cea de mai jos, pe care o recomandăm cititorilor.

Apare mai firesc ca semnele de primăvară, mai puţin evoluate, predominate de primaritate, de  energia elanului vital, să fie guvernate de planetele mai apropiate de Soare, iar celelalte semne zodiacale, în care evoluţia e mai avansată şi elaborarea mai complexă, să revină planetelor mai îndepărtate, jocul opoziţiilor asigurând, totodată, o complementaritate, dar cu o octavă mai sus.

Charles Vouga considera că pe lângă Neptun, Peştii sunt guvernaţi şi de Pluton. El vede în aceste două planete, ambele cu domiciliul în Peşti (ultimul semn al zodiacului), polii esenţiali ai temei natale.

Natura complexă a semnelor zodiacale a făcut ca ele să nu rămână reductibile doar la singurele valori planetare ale guvernorului, ci să se admită şi o demnitate a unei planete secunde care se zice „exaltată“ în semnul zodiacal respectiv. Guvernarea reprezintă dominanta semnului zodiacal respectiv, iar exaltarea esre subdominanta sa. Desigur că în sistemul circular cu simetria depinzând de punctul central, funcţionează un complementarism inevitabil.

Semnele zodiacale opuse domiciliilor planetelor reprezintă exilul lor, iar cele opuse semnelor zodiacale de exaltare a planetelor reprezintă căderea lor. Este evident că planetele plasate în aceste locuri vor fi în debilitate, în timp ce în cele opuse – domicilii sau exaltare – vor fi în demnitate. Planetele aflate în celelalte semne zodiacale, indiferente, vor fi considerate în peregrinitate.

Luminariile (Soare, Lună) şi Mercur – intermediarul –, sunt în exaltare în semnele de primăvară, în domiciliul lor – în cele de vară, în cădere – în cele de toamnă şi în exil, în cele de iarnă.

Exaltarea e o fază ascendentă, în creştere, domiciliul – puterea la apogeu, căderea – dinamismul în declin, exilul – forţa minimă din ciclu. Morin de Villefranche considera planeta în domiciliu în maximul ei de putere, în exaltare, câştigând doar o oarecare putere,  în cădere – diminuarea puterii, iar în exil – activitatea ei va fi tulburată şi împiedicată.

La fel ca pentru semnele zodiacale, planetele guvernează Casele, dacă vârful (cuspida) lor se află în semnul zodiacal care e domiciliul lor. De asemenea, o planetă aflată într-un semn zodiacal oarecare este guvernată (dominată) de planeta guvernoare a acestuia.

Chiar dacă aceste raporturi de dominaţie sunt importante, trebuie reţinut, ca o normă esenţială pentru interpretarea astrologică, faptul că prezenţa primează asupra dominaţiei; adică, o planetă prezentă într-o Casă contează mai mult decât planeta guvernoare a Casei respective. Valorile semnului zodiacal pun la lucru energia proprie a planetei în activităţile specifice Casei ocupate de planeta respectivă. Abia după asta vor fi examinate şi semnificaţiile guvernorului Casei respective, în funcţie de semnul zodiacal şi de Casa în care află acesta. În general, semnul zodiacal şi, eventual, planeta ocupantă acţionează după starea în care se află guvernorul lor. Semnificaţiile unei Case sunt punctul de plecare (aspectul cauzal) al semnificaţiilor Casei în care se află guvernorul ei. Atunci când guvernorul Casei A este în Casa B, semnificaţiile Casei A (în funcţie de natura ei, de ocupanţii ei, de semnul zodiacal în care se află, de semnificaţiile guvernorului ei) vor avea tendinţa să se manifeste mai ales, în domeniul Casei B, favorabil sau defavorabil după aspectaj. Activităţile Casei A se vor realiza în domeniul Casei B şi se vor exercita asupra subiectelor Casei B. Un aspect favorizează sau împiedică acţiunea planetei receptoare pentru lucrurile semnificate de Casa în care cade aspectul respectiv.

Deşi planetele sunt elemente autonome, în astrologie sistemul solar e imaginat ca un organism. Structura interdependenţei proceselor planetare rezidă în faptul că planetele se ordonează după o schemå circulară, bazată pe axele unei cruci formate din meridian şi orizont.

Interpretarea trebuie să se focalizeze pentru fiecare Casă, pe triada prezență-guvernanță-aspecte.

Soarele e astrul dominant al sistemului, polul creator al vieţii. Luna e satelitul unic al Pământului, cu o talie relativ mare (cel mai voluminos din tot sistemul solar). Soarele şi Luna au caracteristici comune. Similitudinea diametrelor aparente permite producerea eclipselor. Mişcările lor aparente nu-s niciodată retrograde, deplasarea prin zodiac având loc, întotdeauna, în acelaşi sens. Pentru înţelegerea relaţiei soli-lunare trebuie avut în vedere caracterul lunar al structurilor psihice şi cel solar al energiei voinţei spirituale.

Forţele lunare şi cele solare se exercită în două ordine diferite: ale eului, ale mentalului şi, respectiv, ale Sinelui, ale spiritului. Dintr-un alt punct de vedere, Luna reprezintă zona nocturnă a individului, viaţa sa vegetativă, instinctivitatea, inconştientul, imaginaţia, visul, sensibilitatea, latura intimă a eului, în timp ce Soarele reprezintă idealul eului, supraeul, zona diurnă a individului, personalitatea constituită, instanţa care conduce complexul conştiinţă-voinţă-acţiune, sentimentul realului, înaltele funcţii de sinteză, vastele aspiraţii spirituale, precum şi latura socială a fiinţei, de unde derivă tendinţele sociale.

Cuplul complementar Marte-Venus se situează pe axa orizontală, la Răsărit fiind caracteristice activitatea, cucerirea, tensiunea, în timp ce la Apus, – destinderea, receptivitatea.

Perechea complementară Iupiter-Saturn se situează pe axa diurn-nocturn, Iupiter având afinităţi cu amiaza extravertită, în timp ce Saturn, cu miezul nopţii introvertite.

  Planetele și succesiunea zilelor săptămânii

Mercur se aflå în centru, fiind intermediarul care stabileşte relaţiile, legând şi deslegând raporturi.

O dată cu descoperirea planetelor trans-saturniene, schema întocmită de Jean Carteret a luat forma arătată mai jos.

Uranus, fiind o octavă superioară a lui Saturn, iar Neptun, una a lui Iupiter, este normal ca Uranus să fie complementar cu Neptun.

Saturn, Pluton, Marte cu dominanta sec, calificate abuziv malefice, se situează în stânga.

Iupiter, Neptun, Venus cu dominanta umed, calificate excesiv benefice, se situează în dreapta.

Soare, Marte, Uranus, Iupiter cu dominanta cald, diurne, masculine, sunt plasate sus. Luna, Venus, Neptun, Saturn, Pluton cu dominanta rece, nocturne, feminine, sunt plasate jos. O polarizare mai restrânsă apare la dubletele complementare Iupiter-Uranus – înălţime, extraversiune, exterior şi Saturn-Neptun –- adâncime, introversiune, interior.

Aceste încrucişări din ansamblul planetar sunt cheia tuturor interacţiunilor astrologice.

Soarele e „sufletul“ temei natale, conţinând toate atributele energiilor planetare. Mercur şi Venus fac parte din extensiunea imediată a devenirii solare, fiind situate între Soare şi Pământ.

Soarele, Mercur şi Venus formează individualitatea în funcţia sa primordială. Planetele exterioare Pământului, de la Marte la Pluton, reprezintă facultăţile de dezvoltare ale individualităţii, punând în contact individul cu colectivitatea la care participă şi în care are loc evoluţia sa.

Astropsihologia organizează ansamblul planetar în cupluri contradictorii: Soare-Lună – masculin şi feminin; Venus-Marte – iubire şi violenţă; Iupiter-Saturn – extraversiune şi introversiune; Uranus-Neptun – individualitate şi colectivitate; Mercur-Pluton  – comunicare şi hermetism.

One thought on “Soarele, Luna, Soarele negru, Luna neagră şi Nodurile lunare formează infrastructura personalităţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *