Mercur retrograd. Planetele și forțele lor

Mercur retrograd. Planetele și forțele lor

În astrologie se lucrează în sistemul geocentric, respectiv, considerându-se Pământul imobil, iar celelalte planete rotindu-se în jurul său. Cum însă ele se învârtesc în jurul Soarelui, în mişcarea lor aparentă, din cauza diferenţelor de viteză, în cadrul sistemului geocentric, apar pe unele intervale mişcări în ordinea contrară semnelor zodiacale, numite retrogradări.

D. G. G.

În afară de Soare şi de Lună, fiecare planetă are o mişcare retrogradă într-o anumită perioadă de timp (în jurul opoziţiei cu Soarele): Mercur de 3 ori pe an, câte 20 de zile; Venus, câte 40 de zile la fiecare 18 luni; Marte, câte 4 luni, la fiecare 2 ani; Iupiter şi Saturn, câte 4 luni, aproape în fiecare an; Uranus  –  cca. 5 luni, în fiecare an; Neptun şi Pluton  –  5 luni şi 10 zile, în fiecare an.

Planetele exterioare (în raport cu orbita terestră, rspectiv, ecliptica) devin retrograde la o anumită distanţă unghiulară, iar apoi, după opoziţia cu Soarele, la o altă valoare unghiulară simetrică, reiau mişcarea aparentă directă.

Pentru planetele interioare (în raport cu orbita Pământului), „intrările“ şi „ieşirile“ corespund cu valorile elongaţiilor orientale şi occidentale. Datorită faptului că planetele interioare, adică, Mercur şi Venus, se rotesc în jurul Soarelui pe orbite relativ apropiate de acesta, ele îl vor „însoţi“ întotdeauna, în mişcarea sa aparentă.

Distanţa unghiulară maximă de o parte şi de alta a Soarelui, se numeşte elongaţie maximă, orientală sau occidentală. În cazul lui Venus, elongaţia maximă este de aproximativ 460. Mercur are elongaţia maximă orientală de 160, iar cea occidentală de 280, diferenţa datorându-se excentricităţii accentuate a orbitei mercuriene.

Dacă acesta e mecanismul astronomic, în astrologie, principala repercusiune psihologică a retrogradării este că energia planetară e introvertită în expresia ei. Sectorul existenţei care revine Casei guvernate de o planetå retrogradă va fi afectat de această introversiune. Mercur R  –  inteligenţa funcţionează mai lent; studii dificile la începutul existenţei, dacă nu există compensaţii. Venus R  –  o anumită inhibiţie sau dezinteres în viaţa afectivă. Marte R  –  timiditate; o frână a elanului instinctelor. Celelalte planete, cele ale colectivului, nu angajează energiile imediate ale individului, dar trebuie ţinut seama şi de  retrogradările lor.

Analiza are ca obiect naturile simple (elementele) din care sunt alcătuite ansamblurile complexe, precum şi relaţiile, legăturile care le unesc. În astrologie, trebuie mers până la „elementele de analiză“ şi la raporturile dintre ele (aspectele).

Elementele de analiză“ (semne zodiacale, Case şi planete) ţin de domeniul Generalului  –  toţi oamenii având în temele lor natale toate planetele, toate zodiile, toate Casele. Numai cu acestea se va putea face pentru fiecare temă o sinteză, reprezentând interpretarea valabilă, exclusiv pentru acea temă.

Fiecare „element de analiză“ trebuie să aibă câte o definiţie care să-i dea generalitatea potenţială, acoperind toate cazurile. Dintre „elementele de analiză“, semnele zodiacale şi Casele au fost prezentate în cadrul episoadelor despre localizarea cerească şi, respectiv, despre cea terestră.

Definiţia planetelor (etimologic de la grecescul planetein = a rătăci) trebuie să conţină formula explicativă a fiecăreia, vizând principiul ei – esenţa semnificaţiei ei, indiferent de aplicaţia pozitivă sau negativă. Existenţa pozitivului include şi posibilitatea contrariului său – negativul. Definiţia este un edificiu bazat pe valorile pozitive. Forma negativă este eşecul aplicării principiului fiecărei planete.

Insist asupra acestor aspecte teoretice, deoarece în foarte multe manuale de astrologie semnificaţiile negative ale planetelor sunt la paritate cu cele pozitive, de parcă autorii lor ar fi tributari unei viziuni maniheiste…

Definiţiile planetelor

SOARELE Forţa care permite omului să treacă la viaţa unei individualităţi unice şi centrate. Implicaţii: 

– conştientizarea a ceea ce răzbate din subconştient, conducând la dobândirea unui simţ al realului, cåtre o conştiinţă morală;

– ordonarea valorilor devenite conştiente în vederea unificării Eului, care va fi un ideal al său strâns legat de conştiinţa morală;

– individualitatea o dată unificată, centrată, va guverna psihismul capabil de creaţie, prin programe de acţiune; – bună organizare;

– unitatea psihicului total va asigura stăpânirea de sine şi buna inserţie socială. Simţul social.

LUNA – Universul închis conţinând rădăcinile „matriciale“ ale fiin¡ei, precum şi toate virtualităţile planetare care vor trebui să ia formă pentru a fi utilizate. Implicaţii:

– legătura intimă cu mama (problema maternă);

– importanţa valorilor instinctuale şi a vieţii inconştiente (vegetative). Consecinţe: nevoia de somn; gustul visării; simţul imaginarului;

– sistemul în stare embrionară (oul primordial), de unde, subiectivitatea bogată, dar nediferenţiată. Forţele planetare vor trage din această rezervă bogată pentru a-şi găsi temeiul eficienţii lor;

– primaritatea este caracteristică, datorită nediferenţierii.

MERCUR – Forţa de legătură dintre presiunile interioare (bogăţia instinctuală) şi cele exterioare (asaltul informaţional), stabilind raportul dintre ele. Implicaţii: 

– o anumită represiune a vieţii senzoriale pentru a se degaja de confuzia originară a stadiului lunar;

– mobilitate, mişcare, permiţând stabilirea la timp a raporturilor necesare între „intern“ şi „extern“;

– multiple relaţii cu exteriorul;

– schimburile cu mediul prin respiraţie, prin fonaţie şi limbaj, prin mână şi prin reţeaua nervoasă

– „intelectualizarea“ şi „socializarea“ se traduce prin codul limbajelor: gesturi, mimici, dansuri şi, în special, prin cuvinte rostite sau scrise.

VENUS – Forţa de unire cu fiinţele şi cu lumea  prin intermediul atracţiei obiectului, sentimentului, comuniunii afective sau estetice. Implicaţii:

– importanţa valorilor senzoriale (pe care Mercur tindea să le elimine);

– legătura imaginilor cu simţurile;

– tendinţa tuturor reprezentărilor de a se rezolva în voluptatea realităţii (în plăceri, în bunuri, în toate formele de iubire) în dauna intelectualităţii lor.

MARTE – Forţa de exprimare a individului prin priza asupra realităţii. Implicaţii: 

– nevoia de a cuceri lumea, de a o transforma prin ceea ce „iese“ din lăuntrul individului (expresie = presiune în afară);

– agresivitatea nu-i decât un mijloc rudimentar de manifestare a acestei nevoi;

– prin confruntare cu lumea, deprinde simţul realităţii, cu care o măsoară. Un realist;

– nevoia de a se simţi „el însuşi“ în faţa lumii pe care o înfruntă;

– voinţa de a exista ca fiind cel mai tare; – egoitate afirmată;

– acţiunea asupra lumii devine o luptă pentru a se impune. Un activ şi un reactiv;

– pentru a avea „priză“ asupra lumii trebuie så fie întors către ea, de unde tendinţa de extraversiune.

JUPITER – Forţa de dezvoltare a individului prin asimilare a tot ce-i vine din lumea exterioară. Implicaţii: 

– deschiderea către lumea exterioară;

– participarea la viaţa socială;

– adaptare uşoară: optimism; încredere în sine, latura firească a ambiţiei;

– simplificare şi personalizare;

– bucuria de a trăi. Având instinctul proprietăţii, este generos şi oblativ;

– eul răspândeşte fericirea în jurul său.

SATURN – Forţa de construcţie a individului prin renunţare la ceea ce a devenit insuficient şi prin fixarea esenţialului necesar. Implicaţii: 

– retragerea din lumea exterioară pentru a judeca şi a alege;

– capacitatea de a renunţa pe toate planurile, îndeosebi pe cel mental, prin căutarea invariantului, a formei unice, a „structurii“ ultime prin care se elimină ce e neimportant şi se fixează ce e esenţial;

– capacitate structurantă care face ca valoarea saturniană så fie eminamente intelectuală.

După cum se vede, planetele sunt definite ca nişte forţe care se manifestă în procesul de constituire a individului. Ele sunt importante pentru că ansamblul planetar formează structura temei natale. Cele 7 „planete“ (5 planete propriu-zise + 2 luminarii) tradiţionale sunt suficiente pentru a înţelege implantarea terestră a individului. Celelalte planete, zise transcendente, având o mişcare lentă, sunt comune temelor natale ale indivizilor aceleiaşi generaţii. Pe de altă parte, fiind descoperite relativ recent, definiţiile lor stârnesc, încă, unele divergenţe.

Valorile transcendente ale planetelor trans-saturniene – Uranus, Neptun, Pluton nu sunt neglijabile, mai ales, dacă una  din acestea e într-o poziţie angulară sau în conjuncţie cu Soarele sau cu Luna. Ele privesc „dialectica“ Pământ-Cer.

URANUS – Forţa de concentrare, de focalizare, care transformă pluralul în singular. Funcţia elitist-reducţionistă. Facultatea intuiţiei.

NEPTUN – Forţa de dilatare, de extensiune, de fuziune, care transformă multiplul universal în dualitatea din lumea confruntărilor existenţiale. Funcţia colectivist-populistă. Facultatea inspiraţiei vizionare.

PLUTON – Forţa instinctualităţii profunde. Funcţia ambiguităţii limitelor. Este un fel de anti-Soare, care guvernează multiplul. E Soarele altei lumi, al cărei prag nu poate fi trecut decât schimbând referenţialul. Funcţia destructiv-regeneratoare. Apucături ascunse şi ambigue. Simţul critic şi facultatea lucidităţii, dar şi a perversităţii inutile.

Despre Cora (Koré sau Proserpina), ultima planetă a sistemului solar, nu se poate spune mare lucru, fiind prea recent descoperită. I se atribuie o natură uraniană, cu consecinţe nefaste pe plan material, dar benefice pe plan intelectual: elocinţă, judecată rapidă, talent didactic, facultăţi paranormale (clarviziune sau claraudiţie).

Cât despre Electra sau Vulcan (intramercuriana), este prematur să li se atribuie  semnificaţii astrologice, de vreme ce existenţa lor nu e încă atestată cu certitudine.

Am vorbit despre câteva puncte geometrice cărora, în astrologie, li se atribuie valoarea unei planete:

SOARELE NEGRU, celălalt focar al eclipticii, având o mişcare foarte lentă (în cca. 2700 ani un tur complet de zodiac). În prezent se află la 120 D. Cum toate temele natale îl vor avea în acest punct, contează numai poziţia lui în Case şi raporturile cu Soarele, Luna şi Luna neagră. Ca semnificaţie este considerat un pol al exultanţei, al desfătării, al plăcerii.

LUNA NEAGRĂLilith – este celălalt focar al orbitei lunare. Se deplasează cu circa 400 pe an, revoluţia ei fåcându-se în 3.232 de zile (8 ani şi 10 luni). Poziţia ei este dată în tabele speciale. Dacă nodurile lunare dau indicaţii asupra evoluţiei individualităţii, Lilith dezvăluie ceea ce se ascunde în individ sau zona interdicţiilor. Este legată de rupturi, de distanţare, de asceză, de frustrare etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *