1973, anul în care am semănat cu René Guénon

1973, anul în care am semănat cu René Guénon

„Réne Guénon, un mărturisitor al predaniei” – aceasta este prima carte despre Réne Guénon apărută în România, pe care am publicat-o la editura Georgiana, în 1994. Legătura mea cu Réne Guénon.

Gelu Voican Voiculescu

Pe bună dreptate, multă lume mă percepe drept un adept guénonian.

Réne Guénon nu e nici orientalist, nici filosof, nici metafizician, cum indică dicționarele, dar nici un maestru spiritual fiindcă nu a adunat discipoli în jurul său formând „o școală.”

Deși legătură mea cu opera lui Réne Guénon este mai veche, abia în 1970 am aprofundat-o.

În vara anului 1973 s-a întâmplat un fapt straniu. Fiind la Slătioarele de Pitești, unde urmăream forajul unei sonde, am avut răgazul să aprofundez, printr-un efort susținut, miezul doctrinal al mesajului guénonian.

După sejurul argeșean, până în 1979 am reușit să parcurg integral toate cărțile lui Réne Guénon, împreună cu majoritatea exegezelor aferente.

În 1983, l-am cunoscut pe Vasile Lovinescu, inițiat sufist (șaihul Abd al-Kadr, Aïssa, adică Iisus, slujitorul Puterii Divine) care întreținuse o amplă corespondență cu Réne Guénon, retras la Cairo, tot ca inițiat sufist (șaihul Abd al-Uahid, Yahia, ceea ce înseamnă Ioan, slujitorul Unicului).

Când am publicat cartea despre care am pomenit mai sus, am plasat pe clapeta coperții întâi o fotografie a lui Réne Guénon din 1925 iar pe clapeta coperții a patra, o fotografie a mea din septembrie 1973 exact după ce vara, la Slătioarele, mă cufundasem în studiul temeinic al operei guénoniene când pot spune că am și conștientizat semnificația acesteia în toată vastitatea sa.

După apariția cărții, mai mulți apropiați mi-au atras atenția asupra unui fapt pe care eu nu-l observasem: cele 2 fotografii semănau foarte mult. Desigur, nu e vorba de trăsături morfologice similare, ci de un anumit aer comun, de o expresie asemănătoare.

Să fie o convergență a chipurilor după ce eu mă impregnasem cu gândirea lui Réne Guénon pe care îl studiasem continuu o vară întreagă? Să fi sesizat pelicula fotografică comuniunea peste timp și dincolo de spațiu a două spirite datorită identificării prilejuită de lectură?

One thought on “1973, anul în care am semănat cu René Guénon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *