De ce am fost exmatrculat

De ce am fost exmatrculat

Iubita mea Georgiana a publicat pe Facebook, la 23 iulie 2020, un autoportret al meu găsit întâmplător. Așa mi-am amintit de ipostaza mea de grafician, ba chiar de pictor, care a avut parte de participarea la o expoziție, după ce, anterior, fusesem exmatriculat din facultate.

Gelu Voican VOICULESCU

Deși poate suna impresionant, în realitate, fusese doar o expoziție organizată de sindicatele Sectorului 2, împreună cu Școala Populară de Artă prin mai 1968.

Cu toate că am reușit să înfrunt coala albă, învingând inerția inhibiției, ar fi multe de scris, rememorând pașii care m-au condus spre acest eveniment.

Prilej de răscolire a atâtor amintiri

Fusesem un copil obișnuit, care mâzgălise și colorase desenele tipice primilor ani: siluete de oameni, case, arbori, cu nelipsitul soare… Au urmat, apoi, patrupede cu diferite identități etc. După care, neavând o înzestrare ieșită din comun pentru desen și pictură, am urmat evoluția obișnuită a tuturor băieților din generația mea. Preocupările curente urmau módele care ”bântuiau” prin clasă: toate tipurile de colecții, dintre care filatelia a durat cel mai mult, apoi romanele de aventuri ilicite care supraviețuiseră din anii 1945-1949 după care a venit ruptura prolet cultismului.

Până să termin liceul și în vara lui 1957 când mă pregăteam să dau admiterea la facultate începusem să lucrez pe format A4.

”Ce este omul?”

Spre sfârșitul anului doi de facultate, Radu Erhan, un coleg care știa că pictez, mi-a cerut două producții ca să își decoreze pereții goi ai camerei pe care tocmai o închiriase. Am ales două piese, una pe fond negru, pe care dădusem câteva dâre de vopsea albă, rezultând, cu indulgență, un vag contur de chip omenesc.

Stropii de vopsea albă dădeau impresia unui cer nocturn înstelat. Extravagant cum eram, i-am scris pe dosul foii, ca un motto, niște versuri aparținând lui Vintilă Ivănceanu, prieten și coleg de liceu.

Ce este omul? Un pitic sau un gigant?

A cărui măreție se pierde în neant?…

În continuare m-am lansat într-un adevărat eseu în care vorbeam de ”amfibismul condiției umane” și alte aiureli ostentative…

Al doilea tablou era unul similar cu cel pe care îl reproduc mai jos. Era datat 1957. Se numea ”Protest în barcă”. Scrisesem pe verso: ”contemplă-l și umple-ți plămânii cu pâine”.

Radu Erhan a luat cele două ”opere” ale mele, dar le-a uitat în amfiteatrul unei săli de curs de la Petrol și Gaze, rușinându-se să-mi comunice acest lucru.

Între timp, în primăvara anului 1959, valul de represiune împotriva studenților a ajuns și la Institutul de Petrol și Gaze căruia chiar în vara lui 1957 i se asociase și Facultatea de Geologie care, până atunci, aparținuse Institutului de Mine, mutat intempestiv în același an la Petroșani.

A urmat șirul de ședințe conduse de factori de partid în care exmatriculările se succedau cu zecile în modul cel mai arbitrar.

La 13 martie 1959, Institutul de Petrol, Gaze și Geologie a fost programat la Casa Studenților ”Gheorghe Preoteasa” de pe Calea Plevnei. Eu abia împlinisem 18 ani și asistam, pentru prima oară, la asemenea ședințe ”de execuție” (nu fusesem nici membru UTM, devenit, sub Ceaușescu, UTC).

Exmatriculările curgeau sub pretextele cele mai neașteptate: studenți care se închinau în fața bisericilor, care nu se sculau devreme pentru a vota deputații pe lista unică pentru Marea Adunare Națională, care nu veneau regulat la muncă voluntară etc.

Printre colegii mei s-a aflat și un bărbat cam de 30 de ani, venit direct din producție, evident, membru de partid. El ajunsese să bage frica în toată organizația de partid a Institutului unde profesorii universitari se simțeau stingheriți de noii studenți veniți din producție.

Luând cuvântul la ședință, m-a atacat cu acuze foarte grave. El a vorbit despre faptul că purtam cruciuliță la gât, că eu citeam cărți de Blaga și că afirmasem, cu prilejul morții lui Brâncuși, că fusese un titan al sculpturii universale.

De asemenea, a insinuat că eram bun la socialism științific pentru că ”așa procedează dușmanii de clasă”, ca să înșele vigilența.

Dat afară din facultate

Am fost înfierat și de alți ”tovarăși” vorbitori. Când mi s-a dat cuvântul, deși eram un tânăr neexperimentat, am reușit, prin replicile mele, să fac sala să mă ovaționeze prin aplauze îndelungate.

La reluarea ședinței-mamut, după pauza de prânz, m-am trezit că au fost aduse cele două ”tablouri” oferite lui Radu Erhan și au fost citite cele scrise pe verso.

Pentru ca teroarea să fie maximă, studenții fuseseră așezați cu responsabili de rând ca să nu mai poată reacționa spontan.

După condamnări virulente, am fost exmatriculați amândoi, Erhan și cu mine. Erhan era fiu de preot din Basarabia.

Deși eram la Facultatea de Geologie, am fost acuzat că practic o pictură decadentă, ”impresionistă”, ei vrând să spună abstracționistă, dar nu nimereau termenul.

Într-un articol viitor vă voi povesti cum am ajuns să particip la o expoziție de arte plastice, fie ea și de amatori, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sectorul 2 al Capitalei.

Pentru mine, exmatriculatul din 1959, a fost un adevărat triumf…

Desigur, picturile au reprezentat, în 1959, numai unul din factorii care au condus la exmatricularea mea din anul 2 de facultate. O lovitură dură și nedreaptă pentru un tânăr aflat la început de drum…

One thought on “De ce am fost exmatrculat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *