Expoziția de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sectorul 2 – Galerie foto –

Expoziția de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sectorul 2 – Galerie foto –

În anul 1968 am participat la o expoziție de arte plastice, pentru amatori, organizată de sindicate.

Gelu Voican VOICULESCU

În articolul anterior vă povesteam cum am fost exmatriculat de la Facultatea de Geologie fiind acuzat că practic o pictură decadentă, „impresionistă”, pentru că termenul de ”abstracționist” nu le era familiar tovarășilor.

Fervoarea mea artistică a continuat și după exmatricularea, dar și după continuarea studiilor universitare.

În anul 1968, oportunitatea de a expune undeva ”operele mele de artă” reprezenta un adevărat triumf și un soi de răzbunare. Vremurile se schimbaseră mult, iar anul 1968 marca maxima relaxare a regimului comunist. De scurtă durată, de altfel, până la ”Tezele din iunie” din 1971.

Desigur, producția mea artistică era variată cu aceeași sete de originalitate extravagantă, eu sperând să inventez tehnici noi, într-o manieră proprie. Refuzam programatic studiul la Bellearte despre care clamam că ucide spontaneitatea actului de creație…

Răzbunarea timpului

E drept, însă, că, fără să fi vrut, obligația de a desena la seminariile de la facultate tot felul de fosile, mai ales scoici, melci etc precum și diverse cristale cu concreșterile lor, au reprezentat o involuntară ucenicie care mi-a deprins mâna să deseneze după natură cu umbre, cu valorații și cu hașuri.

Eventualul meu talent, atât cât l-oi fi avut a avut parte de a fi valorificat cumva.

Cei de la Întreprinderea de Laboratoare din Strada Toamnei nr. 109 care se bucura în lumea petrolului de o anumită notorietate au fost bucuroși că voi participa, pe linie sindicală, la expoziția respectivă. La atelierul de legătorie am fost ajutat cu bunăvoință la cașerarea și machetarea pieselor expuse.

Impresionați de varietatea genurilor mele artistice, cei de la sindicatele sectorului 2 mi-au acordat în exclusivitate 2 pereți pe care i-am panotat cu pânză de sac, urmând să-mi expun selecția ”operelor de artă plastică”.

Pot spune că am expus ce am vrut fără nici un fel de ingerință a organizatorilor. Repet, adia un suflu de libertate, îngăduind, nestingherit, creația artistică.

Precum și în epoca incipientă școlară, problema titlurilor era un nou prilej de extravaganță și de teribilism subtextual, încercând să fiu și provocator.

Alesesem lucrări non figurative din anii 1958-1959 de genul celora pentru care fusesem exmatriculat. Alături de ele, am selectat și picturi mai puțin abstracte, precum și portrete.

Titluri provocatoare

Referitor la presiunea totalitaristă comunistă, am ales un ciclu de portrete pe care le-am intitulat ostentativ ”Reprimat”, ”Deprimat”, ”Oprimat”, ”Suprimat”, ”Exprimat”, ”Comprimat”, ”Imprimat”.

Celor non-figurative le-am dat titluri direct provocatoare: ”Katyn”, unde au fost uciși 21.000 de ofițeri polonezi, ”Vorcuta”, ”Colîma”, ”Magadan”, din puțin cunoscute gulaguri de la Cercul Polar. De-abia apăruse la noi, în revista Secolul 20, O zi din viața lui Ivan Denisovici de Soljenițîn.

Nu știam, pe atunci, de Norilsk, Irkuțc și de Solovki – fostă mănăstire transformată ca la noi Văcăreștii într-un cumplit lagăr de deținuți politici.

Desigur, nimeni nu a sesizat trimiterile mele tendențioase – sau, dacă da, nu le-a comentat. Expoziția la care prezentau artiști amatori din tot sectorul 2, dar cu mai puține lucrări fiecare, o fi fost vizitată acolo, în strada Luca Stroici, de prietenii și de familiile expozanților, dar nu a avut alt ecou.

Pentru mine, însă, reprezenta satisfacția unei victorii tardive. Tablouri pentru care fusesem exmatriculat erau acum expuse public într-o sală a sindicatelor.

Aranjasem ca la vernisaj să vină niște prieteni cu un mic car de reportaj de la televiziune, dar, în ziua aceea, a venit De Gaulle la București și a captat toată atenția.

Efectul ”De Gaulle”

Prietenul meu Vintilă Ivănceanu a publicat în România Literară o elogioasă cronică plastică semnată Al. Cerbu. Dumitru Dinulescu a scris un amplu articol în ziarul Munca, organ al Consiliului Sindicatelor, care era celebra curea de transmisie…

Colegul meu de liceu, Radu Varia, îmi promisese un material în Contemporanul, dar – fatalitate – tocmai atunci paginile au fost ocupate de reproducerea în format mare a celor 8 tablouri furate de la Muzeul Brukenthal…

Așa că a strecurat doar o mică notiță centimetrică în care semnala că GVV expune în sala Sindicatelor Sectorului 2 din strada Luca Stroici.

Una peste alta, am avut parte de doi pereți într-o sală de expoziție!

Deși multe s-au răzlețit, rătăcindu-se pe cine știe unde, iată că, după atâția ani, mai pot reproduce din cele expuse atunci în mai 1968…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *