Aspectele planetare – distanțele dintre planete – și rolul lor în astrologie (I)

Aspectele planetare – distanțele dintre planete – și rolul lor în astrologie (I)

În astrologie, cuvîntul aspect are o accepţie aparte, referindu-se la raporturile dintre planete. Într-o definiţie strictă – aspectul este distanţa unghiulară dintre planete cu valoarea de 00, 100, 450, 600, 720, 1200,  1350, 1440, 1500, 1800 (este vorba de „unghiul la centru“ format de razele duse prin poziţiile a 2 planete pe ecliptică, în momentul naşterii sau în alt moment ulterior).

D. G. G.

Aspectele majore sunt:

00  Conjuncţia – identificarea, confuziunea influenţelor, nu neapărat un acord. După natura planetelor poate fi stimulantă sau inhibitoare. Aspectul semnifică o solicitare şi o reactualizare în acelaşi timp, a celor două probleme. Este greu de a diferenţia efectele energiilor puse în comun, planetele exercitându-şi influenţa majoră în acelaşi timp şi direcţie. Efecte cumulative.

600 Sextilul – echilibru, solidaritate. Cele două energii acţionează totdeauna împreună, „în echipă“. Fiind cuplate, nu acţionează autonom. Forţele se echilibrează. Aspect de obiectivitate, de luciditate.

900  Quadratura – tensiune, emergenţa energiilor profunde. Sugerează figura unei trepte de scară – se „urcă“ de la inconştient la conştient, de la potenţial la actual. Aspect creator şi înnoitor. Motivează eforturile şi suferinţele prin înfrângerea rezistenţelor lor, prin depăşirea disfuncţiilor. Zdruncină inerţia trecutului, contingenţele, exploatează valorile noi ale energiilor care se manifestă prin emergenţă din lăuntrul fiinţei. Tensiuni care călesc caracterul. Echilibrul instabil al forţelor care se încrucişează (centripete şi centrifuge); el se rupe şi se reface mereu. Aspect regenerator. Dacă o planetă majoră e înaintea uneia minore e numită quadratură stângă: – forţa centripetă a uneia captează pe cea centrifugă a celeilalte (aspect transformator, impune calităţi noi). Invers, quadratura dreaptă: – menţinerea energiei planetei minore în cadrul poziţiei celei majore. Aspect conservator – precizează calităţile deja obţinute. Nu e vorba, propriu-zis, de o mişcare spre dreapta, deplasarea ei reală e calificată de natura planetei majore, care se află, ca poziţie, la dreapta ei.

1200 Trigonul – armonie, acord perfect, ajutor gratuit. Energiile circulă nestânjenit de la o planetă la alta, marcând treceri ale individului de la o stare la alta, fără eforturi, fără uzură. Planetele se susţin una pe alta – ele „leagă“ elementele

1800 Opoziţia – contrast, complementarism. Influenţele nu se combină şi nu sunt simultane. Aspect de criză – trebuie ţinut seama de fiecare planetă, pe rând. Tensiune externă, risc de ruptură a unităţii, dar, pe de altă parte, forţele aflate în joc pot să devină complementare, conformându-se complementarismului semnelor zodiacale opuse în care se află planetele. În tranzite, indică o imposibilitate de a termina ceea ce s-a început, schimbări bruşte, rupturi.

Este evident că aspectele majore formează perechi suplementare, după cum urmează:

conjuncţia-opoziția (00+1800=1800); quadratura stângă-quadratura dreaptă (900+900=1800); sextilul-trigonul (600+1200=1800).

Aspectele minore sunt:

300 semisextilul şi 1500 quincunxul;

360 decilul;

450 semicareul şi 1350 sesquicareul;

720 quintilul;

1440 biquintilul.

Acţiunea lor e considerată slabă,  aşa că, pentru a nu mai încărca desenul temei natale, nici nu se mai trasează.

Pentru planetele interioare, respectiv, Venus şi Mercur, din cauza elongaţiei lor reduse, aspectele posibile sunt numai conjuncţia, aceste două planete însoţind practic mereu Soarele. Pentru Venus, care are elongaţia maximă de 460, s-ar mai putea ţine seama de semisextil (300) şi de semicareu (450), ambele însă, fiind minore, sunt neglijabile; pentru Mercur, care are elongaţia orientalå maximă de 160, iar pe cea occidentală de 280, nici măcar acestea nu se formează. Din păcate, în astrologia clasică, nu se face distincţia dintre cele două tipuri de conjuncţie care pot avea loc în cazul planetelor interioare: inferioară – când planeta se află între Pământ şi Soare şi superioară – când Soarele se află între planeta respectivă şi Pământ. În figura de mai jos, sunt arătate aceste raporturi, aşa cum apar ele în sistemul real heliocentric. Desenul e completat şi cu cazul unei planete exterioare Pământului (de pildă, Marte). Desigur, în acest caz aspectele,  adică, raporturile unghiulare, diferă de cele din astrologie, care se bazează pe sistemul geocentric.

Activarea aspectelor prin transitare (trecerea unei planete peste un punct semnificativ) este o extensie a radixului (tema natală), dinamizându-l în virtutea mişcării ciclice reale a planetelor.

Fiecare aspect are viaţa lui, cele două planete care l-au făcut la naştere, continuându-şi mişcarea lor, trecând prin alte puncte sensibile legate de poziţia lor radicală, date de valoarea unghiulară a aspectelor. Abia după asta contează tranzitele planetelor asupra celorlalte planete cu care n-au aspecte în radix. În sfârşit, în al treilea rând, contează şi aspectele lor mutuale, actuale, în timp ce efectuează tranzitele.

O urmărire a acestei dinamici complexe a aspectelor, a ciclurilor planetare în raport cu radixul atât în diacronie, cât şi în sincronie, face ca distincţia dintre diagnoză şi prognoză să se resoarbă într-o vastă sinteză a procesualităţii desfăşurării destinului unui individ uman cu devenirea lui, ca atare. Se depăşeşte neajunsul caracterizării individului numai după ce cerul său de naştere, ajungând să se interpreteze o situaţie statică, împreună cu mişcarea  ulterioară a planetelor în raport cu poziţiile lor avute la naştere.

Nu trebuie analizate aspecte izolate dintre planete, care oricum nu pot exista în afara semnelor zodiacale. Deci, în realitate, trebuie avut în vedere că aspectele exprimă şi raporturile dintre semne zodiacale:

opoziţie – opoziţia semnelor;

conjuncţia – acelaşi semn;

quadratura – quadruplicităţile cardinale, fixe şi mutabile;

trigonul – triplicităţile elementare;

sextilul – masculin-pozitiv, respectiv, feminin-negativ.

Oricum, trebuie renunţat definitiv la distincţia manicheistă armonic-disonant sau benefic-malefic care şterge diferenţele dintre fiecare tip de aspect, reducându-le la o împărţire binară, simplistă şi limitativă.

Mai rar, pot apărea configurații mai speciale de combinații ale aspectelor,  rezultând figuri semnificative, precum cele de mai jos:

În metodica obişnuită a practicii astrologice, aspectele nu se calculează strict la diferenţa unghiulară dată de valoarea corespunzătoare. Se consideră că aspectul este activ într-un interval de câteva grade, de o parte şi de alta a valorii exacte a aspectului respectiv.

În privinţa mărimii acestui ecart, fiecare autor de manuale astrologice propune întinderi diferite. Din practica mea, cred că se poate lucra cu intervale mai rezonabile:

Soare, Lună     100      80        60

Planete               80      70        50

Evident, de o parte şi de alta a aspectului exact. Pentru tranzite sunt suficiente 30 pentru sextil şi 50 pentru restul.

One thought on “Aspectele planetare – distanțele dintre planete – și rolul lor în astrologie (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *