Vot 2020: să mă expun inutil pentru promisiuni deșănțate?

Vot 2020: să mă expun inutil pentru promisiuni deșănțate?

Campania electorală pentru alegerile parlamentare 2020 se remarcă de altele doar prin faptul că se desfășoară în condiții sanitare deosebite. Atât.

Georgiana Arsene

Era nevoie de campania electorală ca să aud iar că nu avem drumuri, că școlile stau să cadă pe copii și că trebuie desființate inspectoratele școlare.

Probleme nerezolvate niciodată sunt puse pe tapet o dată la 4 ani, cu promisiunea că vor fi rezolvate. În realitate, NIMENI nu are interes să le rezolve, pentru că funcționează așa de bine rețeta cu promisiunea că vom avea și de-aia, și de-aia încât ar fi păcat de Dumnezeu să beneficiem și noi de ceva…

Așa și acum: văd promisiuni deșănțate, că vor veni MILIARDE de euro la educație – până acum, de ce nu? – că vom avea autostrăzi – bună glumă – că nu știu ce minuni se vor mai petrece.

Concomitent, persoane publice ne îndeamnă să ieșim la vot – gest de care vor beneficia cei care ne mint de ani de zile că vor face să fie bine și pentru noi, în realitate ei reușind să se îmbogățească și atât. În timp ce copiii noștri învață în școli fără autorizație de incendiu, copiii celor care ne cer votul studiază la școli de prestigiu din străinătate, taxele fiind plătite din contractele grase încheiate de părinții lor și achitate de proștii care se uită în gura acestora și pun ștampila fără discernământ.

Și atunci, mă întreb: de ce trebuie să ies din casă pe 6 decembrie 2020, să mă expun infectării cu noul coronavirus? Pentru ca unii să o ducă bine? Pentru ca familiile lor să prospere? Nu! Prefer să am grijă de mine și de cei pe care îi iubesc!

Da, știu povestea cu ieși la vot, dacă stai în casă nu schimbi nimic. Ba nu, dacă stau în casă știu că nu risc să mă îmbolnăvesc din cauza politicienilor mincinoși. Pentru că nimeni nu are grijă de noi dacă noi înșine nu o facem. Așa că toți ăștia de ne îndemnați să votăm cu ură… mai ușor, Eu nu am nici un interes să fac asta. Nu am nici un beneficiu de la vreun partid, așa că prefer să privesc circul de la distanță.

One thought on “Vot 2020: să mă expun inutil pentru promisiuni deșănțate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *