Revoluția Română din 1989 – fragment dintr-un roman în pregătire

Revoluția Română din 1989 – fragment dintr-un roman în pregătire

21 decembrie 2019. Ora: 12:20. Locul: ceremonia depunerilor de coroane de la crucea de la Universitate, in memoriam eroilor martiri căzuți cu 30 de ani în urmă, la Revoluția română.

Gelu Voican VOICULESCU

Data de 21 decembrie 2019 va rămâne mereu în amintirea mea ca momentul în care Revoluția a fost învinsă. De cine și în ce scop numai viitorul va arăta…

Am mers cu inima deschisă și cu amintirea zilelor Revoluției în minte să depun o coroană de flori din partea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – IRRD – pe care îl conduceam la momentul respectiv.

Eram, deci, într-o misiune oficială.

În zilele trecute primisem avertismente că vor fi probleme și că, pe cale de consecință, ar fi mai bine să nu mă arăt la eveniment, dar, așa cum atunci, în zilele de foc ale lui decembrie 1989 nu m-am temut de gloanțe și de moarte, nici acum nu m-am purtat ca un laș, rămânând acasă.

O dată ajuns la fața locului, nu am apucat să stau nici zece minute că un grup violent de revoluționari a început să mă agreseze verbal, într-un chip de neimaginat.

Jandarmii au făcut scut în jurul meu și al nevestei mele Georgiana care a continuat să mă țină de mână.

Am acceptat, la sugestia forțelor de ordine, să părăsim zona. Devenise deja foarte periculos să mai stăm acolo chiar și câteva minute.

Pe când ne retrăgeam, grupul înfierbântat al revoluționarilor agresivi a continuat să se țină după noi.

Deodată, în timp ce mergeam, am simțit o lovitură dată pe la spate, în creștetul capului, mai spre partea dreaptă. Sunetul sec, răsunând ca un pocnet, în osul craniului, mi-a dat măsura tăriei impactului produs de un obiect metalic.

Curios, n-am resimțit nici un fel de durere, dar foarte curând am perceput scurgerea unui lichid cald pe lângă urechea dreaptă. Nevasta mea, Georgiana, care era alături pe partea stângă, mi-a atins capul și mi-a arătat mâna plină de sânge. A confirmat, astfel, rana produsă. Am mers – cu pași mai grăbiți –, până la mașina de serviciu parcată în dreptul Inter-ului.

Am aflat, puțin timp mai târziu, când am văzut pe internet imaginile de la locul faptei cine dăduse în mine, pe la spate, evident tocmit să facă o asemenea grozăvie – cine știe, poate omul chiar își dorea să devină ”erou”, cățărându-se pe cadavrul meu!

Agresorul m-a lovit cu cârja sa metalică. Din fericire pentru mine, nu a reușit să îmi aplice o lovitură mortală.

Bietul agresor a fost unealta unui individ fără scrupule, lider uzurpator al unei asociații de revoluționari. De altfel, acesta este și membru al respectivei asociații, făcând parte din categoria răniților din decembrie 1989.

Păcat că un om care a ieșit să lupte pentru dreptate, libertate și împotriva terorii a călcat în picioare tocmai idealurile pentru care ieșise în stradă în urmă cu 30 de ani! Dintr-un revoluționar curajos a ajuns o unealtă, un om mic pe care numai Dumnezeu l-a împiediat să își ducă la capăt planul criminal.

Am ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, acolo unde medicii și personalul medical mi-au acordat o îngrijire exemplară.

Rezultatul tomografiei: traumatism cranio-cerebral minor constând într-o plagă parietală dreaptă de 3 cm.

Pasul următor: plângere penală la poliție, apoi, cu o mașină a Secției 1 București, am ajuns la Institutul de Medicină Legală ”Mina Minovici”.

În stradă, cineva filma totul… Nu știu nici astăzi cine a fost…

În acea zi, atât eu, cât și Georgiana, care a fost permanent cu mine, am fost ”sub lupă”, dovada în acest sens fiind un articol apărut pe un site în care eram înfierați fiindcă mâncam la un restaurant…

Am fost fotografiați din spate.

A doua zi, 22 decembrie 2019, cu pansamentul pe cap, pe locul rănii, am mers să depun coroane de flori la CC, la Radio și la Televiziune.

Incidentul de la Universitate nu m-a intimidat și nu am dat înapoi de la îndatoririle mele de revoluționar și director general al IRRD.

Timp, înapoi: 21 decembrie 1990

Îmi revine în planul conștiinței o scenă petrecută cu 29 de ani în urmă, tot la 21 decembrie, însă în 1990, prima aniversare a începutului Revoluției române din 1989.

Întrucât erau mari conflicte între diversele organizații ale revoluționarilor, se căzuse de acord asupra unui moratorium, urmând să ne întâlnim cu toții în liniște la Inter, pe locul unde fusese ridicată celebra baricadă, în seara de 21 decembrie 1989.

Dan Iosif, eroul de la Baricadă, care între timp devenise secretarul Senatului și cu mine, fără să ne fi vorbit, ne-am îmbrăcat la fel ca atunci.

Nici nu ajunseserăm bine că în timp ce eram întâmpinați de numeroși revolutionari, alții dinspre partea unde era Teatrul Național s-au năpustit asupra noastră cu o violență de neînchipuit. Revolționarii care ne erau favorabili s-au silit să ne ”țină spatele“, împiedicându-i s-ajungă la noi.

Atât Ioșca Dan, cât și eu am înțeles că trebuie să facem cale-ntoarsă, dar cum? Nu se făcea s-o rupem la fugă, așa că am iuțit pasul, ca și cum tocmai atunci ne găsise graba…

Ioșca a luat-o brusc la stânga, pe strada Regală, eu am continuat să lungesc pasul pe bulevardul Nicolae Bălcescu, distanța dintre mine și agresorii care mă urmăreau micșorându-se în mod dramatic, cu toate eforturile depuse de cei care se sileau să-i întârzie.

Șoferul mașinii de la Senat a profitat de buna vizibilitate pe bulevardul cu circulația oprită până la Piața Romană, a venit în viteză maximă cu spatele, astfel că am putut sări în mașină.

Dar până s-o pornească înainte, urmăritorii, care fuseseră gata-gata să mă prindă, au apucat totuși să-mi spargă geamul din spate, precum și parbrizul. Noroc că geamul era din securit și s-a fărâmițat mărunt, fără cioburi tăioase.

Mașina a demarat în trombă și am scăpat fără vreo atingere; sufletul mi-era copleșit de mâhnire: în fața ochilor îmi stăruia imaginea sfâșiată a mișcării revoluționare – după un singur an, se instalase deja dezbinarea.

Dacă avea să fie totală sau nu, asta urma s-o aflu abia în anii următori. Cauza sau cauzele erau greu de deslușit; desigur, patima a întunecat rațiunea de când lumea. Și totuși…

One thought on “Revoluția Română din 1989 – fragment dintr-un roman în pregătire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *