CRISTOIU și lovitura de stat. Punct și de la capăt

CRISTOIU și lovitura de stat. Punct și de la capăt

Am vorbit recent despre analogia dintre tulburările de la Washington din 6 ianuarie 2021 și ceea ce domnul Ion Cristoiu numea „diversiune“ de la București din 18 febr. 1990. Desigur, analiza dânsului asupra celor petrecute în SUA este plauzibilă și rămâne să se adeverească destul de curând.

Gelu Voican VOICULESCU

Am lăsat însă la urmă comentarea aserțiunilor făcute de publicistul Ion Cristoiu la începutul eseului său: (…) intrarea în sediul CC a fost o lovitură de stat, pentru că, pretextând intrarea, pentru ca apoi la TVR să se spună că Dictatorul a fugit! Fuga lui Nicolae Ceaușescu a însemnat victoria Loviturii de stat, pentru că toată puterea era concentrată în mâinile unui singur om și, dacă omul ăsta pleca din sediu, totul se ducea dracului.

Așadar, după domnul Ion Cristoiu, intrarea noastră, a revoluționarilor, în CC a fost o lovitură de stat!…

Este posibil ca un om care a absolvit Filosofia și încă într-un loc atât de prestigios precum Cluj Napoca, ca un om care studia zile întregi la Biblioteca Academiei, să confunde lovitura de stat (= coup d’etat) cu o acțiune antistatală sau mai simplist, cu o lovitură dată statului?…

Dacă – pe fondul ignoranței generalizate –, o asemenea răstălmăcire poate fi acceptată din partea oamenilor de rând, în cazul domnului Ion Cristoiu, ea nu poate fi considerată decât o evidentă dovadă de reacredință.

Sigur că orice revoluție e o acțiune antistatală, vizând răsturnarea ordinii de drept existentă.  

Deși proprietatea termenilor este reglementată de dicționare, lexicoane sau enciclopedii, în jungla părerilor vehiculate prin presa noastră liberă cea de toate zilele, ba chiar și în unele cărți, se recurge la un amestec de sensuri, grosolan în indistincția sa, demonstrând ignoranța autorilor, dacă nu totala lor rea-credință. De aceea, cu toate că banalitatea și larga circulație a respectivilor termeni n-ar justifica-o, se impune reamintirea definiției lor fără a face nici un rabat în privința acurateții.

LOVITURA DE STAT, sintagmă care traduce din franceză expresia coup d’etat, este o schimbare a regimului politic din inițiativa unuia sau a mai multor membri din echipa aflată la putere, soldându-se cu înlăturarea celorlalți. Totul se petrece discret, la nivelul statului, în intimitatea instituțiilor centrale ale puterii, într-un interval de timp relativ scurt, fără participarea populației, care e pusă în fața faptului împlinit. În general, asemenea schimbări sunt operate de cei ce se află la conducerea structurilor de forță ale statului. De implicarea acestor instituții, bazate pe comandă și pe ierarhie militară, având și unele funcții coercitive, depinde reușita acestor acțiuni;

REVOLUȚIA este, în schimb, o schimbare bruscă, violentă, nu numai a unui regim politic, ci și a unui sistem politic. Antrenând pături largi ale populației, o astfel de acțiune colectivă, soldată cu schimbări radicale, presupune de obicei o doctrină, o pregătire prealabilă. O revoluție are un program politic, o conducere centrală și un comandament militar. În general, sistemul politic răsturnat de o revoluție este înlocuit de unul nou.

Oameni și funcții în stat la 22 decembrie 1989

 Așadar, raportându-ne la definiția loviturii de stat, cine din cei care au preluat puterea la 22 decembrie ’89, respectiv, dintre semnatarii Comunicatului către Țară al CFSN au făcut parte din echipa lui Ceaușescu? Nimeni!

Doar cinci persoane ocupaseră cândva poziții cât de cât importante pe linie de partid sau de stat: Sergiu Brucan – demisionat de la conducerea Radio-Televiziunii în 1965, Alexandru Bârlădeanu, dizgrațiat în 1969, Ion Iliescu – în 1971, Dan Marțian (de fapt Marțian Dan, prenumele precedând numele în mod normal…) – în 1974 și Corneliu Mănescu – din1982.

Deci, oameni care n-aveau nici o funcție în structurile de partid și de stat de la momentul 22 decembrie ’89 și atunci n-aveau cum să dea o lovitură de stat. Iar cei trei generali nici atât, ei nebănuind măcar că vor fi incluși în compunerea CFSN… Restul până la 39 eram noi niște necunoscuți ieșiți din rândul sutelor de mii care ocupau piețele Capitalei.  

Repet, nici nu prea ne cunoșteam între noi și tocmai faptul că Iliescu ne-a plasat pe unii dintre noi în funcții guvernamentale dovedește că nu era pregătit să ia puterea și nu avea oamenii lui cu care s-o facă.

De altfel, domnul Ion Cristoiu ar trebui să știe că termenii revoluție și lovitură de stat nu sunt opozabili, în sensul că se referă la categorii diferite: primul – la o schimbare radicală de sistem politic, iar cel de al doilea – doar la o schimbare a conducerii politice.

Revoluția o dată cu schimbarea sistemului politic sub acțiunea directă a maselor populare înlătură brusc și conducerea politică existentă, în timp ce lovitura de stat se limitează doar la schimbarea conducerii politice ca atare.

Desigur că o nouă conducere instalată în urma unei lovituri poate apoi să să opereze și o revoluție, schimbând radical sistemul politic. Tocmai asta ilustrează cât de improprie punerea pe aceeași poziție a celor doi termeni atât de diferiți, prin domeniile sau sferele la care se referă.

Oricum  – indiferent de opinia domniei sale  – în decembrie 1989 a avut loc o veritabilă revoluție a cărei victorie se datorează sutelor de mii de oameni care ieșiseră masiv în stradă, rămânând cinci zile și cinci nopți acolo, ca să ne susțină pe noi, cei ieșiți din rândurile lor, care am fost semnatarii actului întemeietor prin care am preluat exercițiul puterii în stat.

În decembrie ’89, s-a răsturnat sistemul politic totalitar – dictatura comunistă a lui Ceaușescu. În România, nu s-a introdus un sistem nou, ci s-a revenit la democrația pluralist-parlamentară care – barem formal –, mai funcționase la noi încă din secolul XIX.

Astfel, nu poate fi vorba de o restaurație, ci tot de o adevarată revoluție, potrivindu-se sub acest aspect, sensul etimologic al cuvîntului, care derivă din latinescul revolutio, revolvere = a rostogoli, a se învârti împrejur, termen legat de migrarea ciclică, de revenirea la o poziție ocupată anterior.

(În astronomie, se vorbește de mișcarea de revoluție a unui corp ceresc în jurul unui punct central, iar în geometrie, de suprafețele de revoluție, generate de mișcarea unei figuri geometrice în jurul unei axe.)

Ceaușescu și fuga cu helicopterul

Tot pe această cale, doresc să aduc în atenția publică o altă afirmație făcută de domnul Cristoiu în opinia publicată pe cristoiublog.ro.

Mai exact, jurnalistul spune că (…) Victor Stănculescu l-a suit pe Nicolae Ceaușescu în elicopter, zicându-i să meargă la Târgoviște, de unde putea porni contraatacul (…)

Nimic mai neadevărat! Întrucât nu se mai putea ieși din CC din cauza mulțimii care ocupase piața, s-a recurs la evacuarea cu helicopterul de clădirea CC, conform unui plan stabilit demult pentru situații de urgență și cunoscut de col. Florea Lăzărescu, șeful serviciului de operații din Direcția a V-a a Securității, prezent în CC.

Stănculescu nu i-a spus lui Ceaușescu să meargă la Târgoviște, dovadă că acesta a mers inițial la Snagov, unde au fost lăsați Manea Mănescu și Emil Bobu care supraîncărcau helicopterul – la decolare s-a văzut că aparatul era cât pe ce să se zdrobească de zidul clădirii…

Nicolae Ceaușescu a vrut, după aceea, să meargă la Boteni. Aici, însă, i-a fost refuzată aterizarea.

În momentul acela, helicopterul a coborît lângă unitate; pilotul Vasile Maluțan i-a abandonat pe Ceaușești șosea, împreună cu două gărzi de corp din Direcția a V-a (cpt. Marian Rusu  mr. Florian Raț). Astfel, ei au fost nevoiți să facă autostopul, cu două autoturisme particulare, conduse de dr. Nicolae Deca și de Nicolae Petrișor, spre Târgoviște, unde doreau să ajungă Combinatul de Oțeluri Speciale.

Sperau ca acolo să obțină susținerea muncitorilor.

O dată ajunși acolo, lucrurile au luat o altă turnură, nu cea așteptată și dorită de cuplul Ceaușescu.

Mașina era să fie răsturnată de manifestanții care îi recunoscuseră. La limită, autorturismul a demarat în trombă, abandonând gărzile care intraseră la Combinat. La ieșirea din oraș, cam la 5 km., au fost lăsați la Centrul pentru protecția plantelor, de unde au fost preluați de milițienii Constantin Paisie și de Ion Enache și duși la Marginea pădurii Rățoiaia, de unde, spre seară, au fost duși la regimentul de anti aeriană UM 014I7, comandat de de col. Andrei Kemenici.

Nicolae Ceaușescu ar fi vrut să ajungă la Voinești, nu pentru mere, ci pentru că alături într-o pădurice se afla Centrul subteran de comandă al Armatei I care deținea la intrarea în Voinești o antenă radio foarte înaltă cu acoperire pe toată țara. Deși condamnat de istorie, o dată intrat acolo, Ceaușescu ar mai fi creat complicații soldate cu victime suplimentare.

Reamintesc că prima persoană care a pomenit de o lovitură de stat a fost însuși Nicolae Ceaușescu.

Totuși, nu pot să îmi ascund tristețea că articolul domnului Cristoiu mi-a lăsat, secvențial, un gust amar, din pricina așteptărilor prea mari pe care le aveam de la domnia sa, amăgindu-mă că reputatul jurnalist are proprietatea termenilor…

One thought on “CRISTOIU și lovitura de stat. Punct și de la capăt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *