Moartea lui Bogdan Stanoevici și o paradigmă de cercetare în studiul disonanței cognitive

Moartea lui Bogdan Stanoevici și o paradigmă de cercetare în studiul disonanței cognitive

Astăzi a murit Bogdan Stanoevici. Nu voi face nici un fel de comentarii pe marginea acestui subiect. Spun doar atât: ”Dumnezeu să-l ierte!”

Ce vreau, însă, să adaug, este precizare științifică la o opinie de pe dcnews.ro, în care moartea lui Bogdan Stanoevici, un om care s-a îndoit de existența noului coronavirus, este pusă la un loc cu situația reprezentată de Gruparea Potopul.

Georgiana Arsene

În articolul de pe dcnews.ro, Val Vâlcu ne explică faptul că Gruparea Potopul era formată din 30 de persoane și că a explodat în anii 60 în America.

Grupul pretindea că se află în legătură telepatică, prin liderii săi, cu Gardieni de pe alte planete, care îi vor salva pe cei 30 de un ”potop” care va distruge Pământul. Secta nu făcea prozeliți și nu comunica în afara grupului. Membrii sectei și-au părăsit familiile, job-urile, și-au împărțit bunurile de care nu ar mai fi avut nevoie în lumea nouă, extraterestră., scrie Val Vâlcu.

Ce s-a întâmplat: potopul, evident, nu a avut loc. Eșecul a făcut ca legăturile dintre membrii sectei să devină mai strânse, iar numărul membrilor a explodat, după ce fiecare dintre ei a pornit o campanie de prozelitism, pe care înainte o evitaseră cu toții.

Nu mă aștept ca moartea lui Bogdan Stanoevici să tempereze curentul negaționist din societatea românească. Dimpotrivă, conspiraționiștii, negaționiștii COVID și anti-vacciniștii vor broda noi povești, vor folosi această tragedie pentru a face prozeliți. A recunoaște că au greșit e ca și cum s-ar acuza singuri de crimă sau prostie, mai scrie Val Vâlcu.

Despre ce este vorba, de fapt? Val Vâlcu face referire la paradigma non-confirmării credinței, aceasta fiind o paradigmă de cercetare în studiul disonanței cognitive.

Disonanța apare atunci când oamenii sunt expuși la informații incompatibile cu propriile credințe. Dacă disonanța nu este redusă prin schimbarea credințelor, aceasta poate conduce la percepția sau interpretarea greșită a informației, la respingerea sau combaterea acesteia, la căutarea sprijinului celor care sunt de acord cu credința persoanei și la încercarea de a-i convinge pe alții să o accepte.

(…) După informare, însă, membrii grupului s-au angajat într-un prozelitism acerb. Au încercat să-i convingă pe alții de credința lor, fapt care le-ar fi adăugat cogniții consonante.

Această teorie, numită paradigma non-confirmării credinței, continuă să genereze perspective asupra procesului de disonanță, se precizează în lucrarea ”Disonanța cognitivă. Noi perspective asupra unei teorii fundamentale pentru psihologie”, coordonator Eddie Harmon-Jones, Editura Trei, pag. 26-27.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *