Drama contemporană a fetiței cu chibrituri și propaganda pro americană

Drama contemporană a fetiței cu chibrituri și propaganda pro americană

Gândindu-mă cum să abordez al doilea episod din seria zvârcolirii propagandei americanei în România, mi-am amintit, absolut întâmplător de momentul în care le-am spus copiilor de grădiniță povestea ”Fetița cu chibrituri”. Vă explic imediat legătura.

Georgiana Arsene

Demult, le-am spus unor copii de grădiniță povestea ”Fetița cu chibrituri”, pe scurt, adaptată vârstei lor.

La un moment dat, o copilă mă întreabă, serioasă: ”Dar fetița cu chibrituri nu avea aragaz?”

O asemenea întrebare m-a lăsat fără cuvinte. Am reușit să spun un ”Nu”, dar mult timp după aceea m-am gândit că, pur și simplu, pentru acel copil – și pentru alții – era imposibil să înțeleagă drama fetiței care a aprins chibrituri pentru a se încălzi, neavând nimic, nici măcar mamă.

Mi-a revenit în minte episodul acesta vechi în timp ce mă gândeam la un articol publicat de b365.ro, de la categoria ”Make Bucharest great again”, intitulat ”Cum arată în interior Palatul Visului American din București, cu toate secretele sale. Clădirea ”Maurice Blank”, fost sediu al Ambasadei SUA, e de vânzare”.

Cu siguranță, acum vă întrebați ce legătură poate exista între drama fetiței cu chibrituri, drama gândită de autor și cea contemporană – imposibilitatea de a fi înțeleasă de copiii din ziua de azi – și vânzarea sediului în care a funcționat Ambasada SUA la București.

Ei bine, vă spun imediat.

Așa cum copilul care m-a întrebat dacă fetița cu chibrituri nu avea aragaz – ea, care, repet, nu avea nici măcar mamă! – tot așa autorul articolului menționat vrea arate tuturor – inclusiv tinerilor din ziua de azi – că românii au tânjit mereu la visul american.

Și da, timp de decenii, au fost unii care au tot așteptat americanii.

Însă, acum, să faci apel la asemenea emoții, este pur și simplu hilar. Anii au trecut, lumea s-a schimbat. Oamenii au alte așteptări, au acces la informație și, vești rele, românii s-au cam săturat de americani.

Înainte de 1989, cine trecea pe lângă sediul Ambasadei SUA la București, din strada Tudor Arghezi nr. 9, nu putea să nu își imagineze Libertatea din spatele porților păzite de puscașii marini și strict supravegheate de diviziile de securitate. Trecea cu emoție și cu frică pe lângă o clădire care ne-a fascinat zeci de ani. Trecea pe lângă o Viză, pe lângă o șansă. Ambasada nu era doar un Palat impunător, era un Vis imposibil. Un vis frustrant.

Ca și la Neculai Constantin Munteanu întâlnim din nou tematica visului – Ambasada Americană de la București este văzută nu doar ca un palat impunător, ci și ca un vis – imposibil și frustrant.

Ce ascunde ”visul american”?

Între timp, s-a dovedit că așa e: doar un vis, adică nimic care să aibă legătură cu realitatea – ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.

În mijlocul acestui oraș roșu se afla oaza absolută: ambasada Americii. Visam cu toții că după porțile ei se ascund miracole: munți de chewing gum, lăzi cu Cola, mâncare, multă mâncare, blugi Levi Strauss, casete video cu filme americane și muzică sau faimoasele cartușe de Kent lung. Kent care avea pe el un castel aurit, made în USA, adevărata moneda de schimb a românilor în comunism.

”Oaza absolută” a arătat ce ascunde, de fapt: în nici un caz miracole, ci doar comenzi politice și contracte dezavantajoase pentru români, care plătesc milioane de dolari pe F-16, că ne atacă țânțarii și trebuie să ne apărăm. În fapt, suntem vai steaua noastră dar visăm că reprezentăm ceva în ecuația de putere la nivel global.

Să ne amintim numai de declarația făcută de fostul ministru al Apărării Naționale, Mihai Fifor, în legătură cu scutul de la Deveselu, o altă ”pleașcă” americană. El a afirmat că în România există baza militară de la Deveselu, ”cu rachete balistice”.

Reamintesc numai că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a avertizat în mai multe rânduri că scutul de apărare antirachetă din România poate fi ușor echipat cu rachete de rază medie de acțiune, rachete de atac.

Articolul în care ni se spune cât de multă libertate și democrație și mâncare plus vise degaja Ambasada SUA la București înainte de 1989 ține să sublinieze că ”Suntem prieteni cu americanii încă din anul 1881”.

Oare de ce toată această disperare de a sublinia relația de prietenie dintre România și SUA, de a face apel la memoria afectivă?

Pentru că românii încep să arate că s-au săturat de propaganda americană. Pentru că visul american ne costă mult prea mult, pentru că, din pricina slugărniciei de care dau dovadă vremelnicii guvernanți, care nu doresc să aibă relații de cooperare și prietenie cu Rusia, noi trăim prost, ratând uriașe oportunități economice oferite de piața rusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *