În legătură cu dezvăluirile lui Cazimir Ionescu despre Revoluția din 1989, făcute de Schimbarea la față

În legătură cu dezvăluirile lui Cazimir Ionescu despre Revoluția din 1989, făcute de Schimbarea la față

Emisiunea Evenimentul istoric de vineri, 6 august 2021, a lui Dan Andronic, l-a avut ca invitat pe Cazimir Ionescu, un personaj care, pentru cei mai tineri, nu spune mai nimic, însă el a fost invitat să vorbească despre Revoluția din decembrie 1989.

Gelu Voican VOICULESCU

Prima impresie, cea vizuală, a fost una care m-a descumpănit pentru că ne-a arătat tuturor imaginea unui Cazimir Ionescu de nerecunoscut. Și aceasta nu fiindcă ravagiile timpului ar fi devenit prematur vizibile – deși e cu 8 ani mai tânăr ca mine –, ci din pricina unei atitudini de o rea-credință permanentă, dorind parcă, din motive de neînțeles, să-și rescrie – după aproape 32 de ani –, o istorie personală a participării sale la Revoluția română din decembrie 1989.

Pe tot parcursul discuției sale cu jurnalistul Dan Andronic, Cazimir Ionescu a încercat să nege flagrant evidențele, neezitând să susțină poziții total neverosimile. Spre exemplu, acesta n-a recunoscut că a făcut parte din CFSN, ca semnatar al „Comunicatului către Țară al CFSN“, chiar atunci când Dan Andronic i-a opus Monitorul Oficial nr. 1 din 22 decembrie 1989, care reproducea acest document princeps al noii orânduiri. S-a încăpățânat să nege, pretinzând că apăruse semnat Vladimir Ionescu – ceea ce era adevărat, din cauza unei erori de tipar –, dar imediat corectată, chiar la inițiativa lui de atunci…

Îl rog pe Dan Andronic, la continuarea emisiunii din 13 august 2021, să înceapă cu reproducerea finalului „Comunicatului către Țară al CFSN“, rostit la în noaptea de 22 decembrie 1989, de către Ion Iliescu care atunci când dă citire semnatarilor, pronunță clar Cazimir Ionescu, precedat de Manole Gheorghe (medicul) și urmat de Adrian Sârbu (regizorul de la „Sahia“). Ca să nu mai încapă nici un echivoc…

Cazimir Ionescu – cel de astăzi –, a contestat și faptul că eu l-aș fi propus printre semnatari (alături de Adrian Sârbu și de Bogdan Teodoriu, pe care nici nu-l cunoșteam, dar îi auzisem numele răcnit insistent de el, ca un veritabil „geniu economic“…); a spus pur și simplu, cu o seninătate îngrijorătoare, că mă înșală memoria.

Rea-credință? Uitare? Sau, pur și simplu, Cazimir începe să trăiască într-un univers al său?

În seara de 22 decembrie 1989, când, la Televiziunea Română Ion Iliescu a cerut includerea printre semnatari și a câtorva revoluționari de la CC, eu i-am propus prompt pe cei trei care au devenit astfel membri CFSN. Reiau numele acestora. Astfel, este vorba despre: Adrian Sârbu, Cazimir Ionescu și Bogdan Teodoriu.

Acum, reconfigurând istoria, Cazimir Ionescu afirmă, fără pic de rușine, că abia la ședința din 27 decembrie 1989, a intrat în CFSN, când a fost votat direct vicepreședinte al CFSN.

Prin gestul făcut de Ion Iliescu, acela de a citi și de a semna ultimul ”Comunicatului către Țară al CFSN“ dovedește că era liderul acestei noi formațiuni.

Faptul e întărit de afirmația sa  potrivit căreia din acel moment urmau să fie dizolvate toate structurile de putere ale clanului Ceaușescu.

Guvernul se demite, Consiliul de Stat și instituțiile sale își încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale. (Dovadă că Decretul de înființare a Tribunalului Militar Excepțional care i-a judecat pe soții Ceaușescu la Târgoviște a fost semnat la 24 decembrie 1989, ca Președinte al CFSN.)

Până acum, la aproape 32 de ani de la acel moment, când Cazimir Ionescu și-a dat seama că el nu a semnat Comunicatul către Țară al CFSN, nimeni dintre cei care nu au fost prezenți atunci nu a exprimat vreo rezervă.

La 27 decembrie 1989, s-a ținut prima ședință a CFSN-ului, lărgit cu reprezentanții din județe. Am făcut cunoștință cu o mulțime de persoane. La ședință, au fost votați Dumitru Mazilu, ca prim-vicepreședinte al CFSN, Cároly Király, fondatorul UDMR-ului și Cazimir Ionescu tot ca vicepreședinți ai CFSN.

Petre Roman, ca prim-ministru (numit prin Decretul nr. 1/26 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial) Mihai Drăgănescu și cu mine am fost validați ca viceprim-miniștri ai Guvernului.

S-a ales apoi, numeroasele comisii care diferențiau activitatea CFSN.

Dintre disidenți, Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu au refuzat într-adevăr, să intre arcul puterii. (Mircea Dinescu a preluat însă conducerea Uniunii Scriitorilor.) Dar asta după ce Cazimir fusese votat deja vicepreședinte al CFSN, la începutul ședinței.

Este trist că și după 32 de ani, el stăruie în episodul referitor la Jean Babonea, despre care îi cășunase atunci că ar fi fost ofițer de Securitate, convingându-l pe gen, Militaru, ministrul Apărării să dispună arestarea acestuia. Noroc că nevastă-sa s-a agitat mult – ajungând și la cabinetul meu – și a reușit să-l elibereze la începutul lui ianuarie. Atunci l-am și cunoscut, rămânând în relații apropiate. El a privatizat rețeaua de magazine Alimentara, în  firma Delfincom, iar ulterior s-a ocupat cu succes de restaurante și hoteluri. Fiind un tip masiv, plin vitalitate, la antipodul celor pirpirii, complexați de statura lor mică, el n-a avut niciodată resentimente față de Cazimir Ionescu.

Acesta însă perseverează cu acuzația că Babonea ar fi fost ofițer de Securitate. Ba mai mult, acum inventează existența unui frate vitreg… La urma urmei, Cazimir asistase în CC, la colaborarea dintre gen. Gușe și gen. Vlad care se alăturase Revoluției încă din 22 decembrie 1989, înainte de Decretul nr. 4/27 decembrie 1989, privind trecerea Departamentului Securității Statului (DSS) în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Recursul la fratele vitreg întrece orice închipuire. Cazimir mai avusese puseuri de mitomanie: de pildă, încercase să-și atribuie intrare în Televiziune și inițiativa de a emite de partea Revoluției, deși se știe că revoluționarul Mihai Voicu a pătruns cu un grup în studiouri, cu acceptarea ofițerilor Farcaș și Dițiu care comandau dispozitivul trupelor de Securitate, supraînarmate care păzeau Televiziunea. În afară de pasivitatea lor decisivă, mai trebuie recunoscut și meritul esențial al lui Petre Constantin, Directorul General al TvR. De asemenea, pornind de la prenumele sale – Cazimirși Benedict –, își plăsmuise o origine poloneză, inclusiv câteva vizite în Polonia înainte de Revoluție. Numeam cu îngăduință drept tendință spre fabulație – un eufemism elegant pentru cea mai curată mitomanie.

Toată scena cu documentul acela luat de pe biroul lui Militaru este o minciună de la un capăt la altul: n-a existat niciodată vreun Comitet Politic Executiv al Armatei, chiar dacă era temut de prima sa soacră… și șef al Consiliul Politic Superior al Armatei, comandat de gen. Ilie Ceaușescu, prim-adjunct al ministrului Apărării, despre care se știe că avea că obiect istoriografia militară. Mai funcționa și un Departament de Învățământ, Știință și Cultură din MApN, condus de gen. Lucian Culda, în care lucrau numeroși activiști demagogi, dar care nu reprezentau o amenințare reală, oricât de speriată ar fi fost prima soacră a lui Cazimir.

Adevăratele unități militare redutabile erau: batalionul 404 Buzău, de cercetare îndepărtată, grupele de operațiuni speciale de pe lângă regimentele de parașutiști sau de vânători de munte, probabil că și marina avea niște grupe speciale de scafandri etc., pe care că soacra le ignora în numele secretului militar.

Cazimir a intuit corect atitudinea gen. Ștefan Gușe, șeful Statului Major și succesorul de drept al defunctului gen. Vasile Milea. Era un militar de câmp excepțional de bine pregătit și foarte îndrăgit de trupă, iar la Timișoara a avut merite puțin știute. Însă în privința fidelității față de fostul PCR, Cazimir avea dreptate.

Mi-e foarte neplăcut să amendez foarte desele denaturări în majoritate intenționate.

Oricât de omenească e tendința subiectivă de a avea vanitatea de pretinde de a le fi făcut pe toate, minciunile se cumulează exponențial. De pildă, la CC, nu Cazimir a ales camera în care grupul din jurul lui Ion Iliescu să lucreze, ci Dumitru Apostoiu, șeful de cabinet al lui Ceaușescu de la Consiliul de Stat și cu Vasile Nicolcioiu, șeful lui de protocol, care ne-au dus la etajul III în biroul lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei lui Ceaușescu. Aici, au intrat cei doi amintiți, Ion Iliescu, Petre Roman, mai apoi, Silviu Brucan, gen. N. Militaru, Alexandru Bârlădeanu. Pe regretatul Mihail Ispas și pe mine, ne-au pus să păzim ușa. Au mai intrat ulterior, col. Cornel Pârcălăbescu, șeful gărzilor patriotice, col. Gh. Ardeleanu (alias Moise Bula), șeful de la USLA. Ultimul  a venit Sergiu Nicolaescu care ne-a anunțat că tot CC-ul este minat, făcându-ne să plecăm…

Printre cei prezenți de la început a fost Adrian Sârbu, care a filmat discuțiile cu camera de luat vederi a lui Paul Cozâghian, un prieten de al său. Dacă a făcut ceva bun Cazimir în ziua aceea a fost că în drum spre biroul stabilit, s-a certat vehement cu Ion Iliescu care atunci îl vedea prima oară, reușind să impună prezența lui Adrian Sârbu care să înregistreze video tot ce se discuta în biroul lui Curticeanu. O asemenea practică era complet inabituală pentru mentalitatea de atunci. Pentru deplina transparență înregistrările au fost binevenite. Cu acest prilej trebuie precizat că acea frază pe care Cazimir i-o pune gură lui Petre Roman: noi pentru ce am mai fost pregătiți?…, nu se regăsește nicăieri în filmările lui Adrian Sârbu.

Deci, iarăși insinuări tendențioase…

Ajuns în acest punct, Cazimir arată că nu știe că lucrativ e echivalentul lui pecuniar și n-are legătură cu lucru, în latină, lucra = bani.

În ce privește afirmația că lustruia clanța pe dinafară este complet mincinoasă, întrucât Ispas și cu mine păzeam intrare și de pildă, nu l-am lăsat să intre pe Gheorghe Apostol, chit că semnase scrisoarea aceea în martie 1989. Cazimir se agita surexcitat, venind și plecând, fără nici o noimă. Povestea că în biroul lui Curticeanu mai era o ușă prin care intraseră „tovarășii“ e o altă invenție grotescă.

Cât despre discuțiile cu Paul Jerbas, reamintesc că pe atunci șeful secției organizatorice era Mihai Montanu.

De asemenea, sfaturile înțelepte ale bunicului său expropriat erau fie truisme ridicule gen „ te-nvață nevoia“ sau formulări anacronice „stat de drept și economie de piață“.

Finalul primei părți, cu acei străini asiatici bătuți măr de Dan Iosif pentru a mărturisi stâlcind cuvintele: jurat luptăm până la moarte, e de-a dreptul absurd… Dar ceilalți care erau români ce au declarat?

Deși ar mai fi fost multe „perle“ de semnalat, așteptăm cu sufletul la gură, revelațiile din partea a doua emisiunii…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *